Mihai Neșu, interviu cutremurător despre noua lui viață. „Dumnezeu m-a binecuvântat cu accidentul din 2011”

Mihai Neșu, interviu cutremurător despre noua lui viață. „Dumnezeu m-a binecuvântat cu accidentul din 2011”
  • Publicat:

Mihai Neșu a oferit un interviu cutremurător despre noua sa viață de după accidentarea care l-a țintit într-un scaun cu rotile.

Au trecut aproape 10 ani de la accidentul în urma căruia Mihai Neșu a rămas paralizat, după un contact dur cu un coleg de la Utrecht, iar fostul fotbalist al FCSB-ului a oferit un interviu pentru revista Familia Ortodoxă despre viața pe care o duce după greaua încercare la care a fost supus.

Mihai Neșu a făcut o declarație cutremurătoare în legătură cu accidentul suferit  pe 10 mai 2011. Acesta crede că acel eveniment este a venit ca o binecuvântare pentru el, iar singurul său regret este că nu s-a îndreptat către Dumnezeu până la vârsta de 30 de ani.

Mihai Neșu, interviu cutremurător despre noua lui viață

„Viaţa mea înainte de accident a fost ca viaţa majorităţii tinerilor. Aveam multe vise, îmi doream să câştig mulţi bani şi să îmi cumpăr tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relaţie. Ştiam că există Dumnezeu, îmi mai aduceam aminte din când în când de el. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident. Dumnezeu mă iubește și are grijă de mine și trebuie să fiu și eu așa cum mă vrea el.

Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește ei sunt mai sănătoși decât noi toți. Bineînțeles că în primii ani mi se părea că suferința mea este cea mai mare și că niciunui om nu i se poate întâmpla mai rău decât ce am pățit eu.

Dar acum, în ultima perioadă, mărturisesc că nu am de ce să mă plâng. Și văd în jurul meu oameni care sunt sănătoși, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiți din punct de vedere sufletesc”, a explicat Mihai Neșu pentru revista Familia Ortodoxă.

Mihai Neșu: „Dumnezeu poate să schimbe viața unui om în bine!”

„Am un mare regret că până la 30 de ani nu m-a interesat deloc să caut ce înseamnă Dumnezeu și ce scop are viața noastră. Iar cei care citesc acest interviu aș dori să mă ia ca exemplu negativ pentru prima parte a vieții mele și să vadă că în orice situație, chiar și în situații atât de rele ca a mea, Dumnezeu poate să schimbe viața unui om în bine”, a declarat Mihai Neșu pentru revista Familia Ortodoxă.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare