Au trecut fix 15 ani! Massimo Maccarone și visul spulberat al steliștilor cu Middlesbrough. Reacția fotbalistului: „Mi-a zis că mă iubește toată viața”

Au trecut fix 15 ani! Massimo Maccarone și visul spulberat al steliștilor cu Middlesbrough. Reacția fotbalistului: „Mi-a zis că mă iubește toată viața
  • Publicat:
  • Actualizat:

Se împlinesc 15 ani de când Steaua rata accederea în finala Cupei UEFA, după o dublă manșa halucinantă cu Midllesbrough.

A fost 1-0 pentru roș-albaștrii la București, apoi 2-4 în Anglia. Asta după ce echipa lui Olăroiu a condus cu 2-0 în deplasare.

Maccarone a ajuns celebru în România, după ce a înscris două dintre golurile cu care Middlesbrough a eliminat-o pe Steaua în 2006 din semifinalele Cupei UEFA.

Au trecut fix 15 ani! Massimo Maccarone, despre visul spulberat al steliștilor cu Middlesbrough. „Mi-a zis că mă iubește toată viața”

Acum în vârstă de 42 de ani, Massimo Maccarone este un fost atacant italian care a evoluat în cariera sa la AC Milan, Modena, Prato, Varese, Empoli, Middlesbrough, Parma, Siena, Palermo, Sampdoria, Brisbane Roar şi Carrarese. El a renunţat la cariera fotbalistică în luna septembrie a anului trecut.

„Știu foarte bine pentru că, din 2006 și până azi, în fiecare an, suporterii mă sună și mă invită în România, vor să sărbătorim împreună.

Cel puțin în primii șase, șapte ani, am fost asaltat cu telefoane, mesaje pe Instagram, după ce a mai trecut timpul s-au mai rărit, însă primesc și acum mesaje și telefoane”, a declarat italianul pentru Playsport.

Care a fost sfatul primit de la antrenorul lui Middlesbrough?

„Așa e fotbalul, frumos. Eram conduși cu trei goluri, 2-0 pe tabelă, plus golul celor de la Steaua din tur, iar Steve McClaren (n.r. antrenorul lui Middlesbrough) m-a trimis la încălzire, mi-a spus că intru în cinci minute.

Înainte de schimbare, nu îmi amintesc exact, dar știu că antrenorul Steve McClaren mi-a zis simplu: „Massimo, tu trebuie să dai un gol!”.

Aceasta a fost indicația tactică primită. Și asta am făcut! După meci, nu o să uit niciodată, Jimmy Floyd Hasselbaink mi-a promis că nu o să mă uite și o să mă iubească toată viața.

Sunt membru DDB de anul trecut. Știu că echipa trece printr-o situație grea, iar suporterii se implică pentru ca Dinamo să nu moară.

Le e greu, de fapt ne e greu, că sunt și eu cu ei, însă trebuie să facă tot ce le stă în putință, această luptă a fanilor trebuie să le întărească psihicul jucătorilor, să facă tot ce le stă în putință să salveze echipa, să se gândească la faptul că, în fotbal totul e posibil, iar noi, în acea primăvară de 2006 suntem exemplul perfect”, a declarat Maccarone.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele