Imagini fabuloase din Ucraina. Mircea Lucescu a sărbătorit titlul alături de patronul Igor Surkis și de jucătorii lui Dinamo Kiev | GALERIE FOTO

Redactor:
Răzvan Bucur
Imagini fabuloase din Ucraina. Mircea Lucescu a sărbătorit titlul alături de patronul Igor Surkis și de jucătorii lui Dinamo Kiev | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo Kiev a reușit să câștige, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, primul titlu în Ucraina după cinci ani. Antrenorul român mai poate reuși o performanță fantastică în acest sezon dacă va cuceri și Cupa.

La finalul meciului câștigat în fața lui Inhulets, Lucescu s-a bucurat alături de jucătorii săi și patronul Echipei, Igor Surkis, care a stat lângă antrenorul român în momentul în care a fost ridicat trofeul.

A început petrecerea în capitala Ucrainei! Cum au sărbătorit Mircea Lucescu și patronul Igor Surkis alături de jucătorii lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a fost stropit de unul dintre jucătorii săi cu șampanie și apoi a făcut poze cu fotbaliștii adunați la mijlocul terenului pentru a sărbători. Acesta este al noulea titlu cucerit de Mircea Lucescu în Ucraina.

Mircea Lucescu, prima reacție după al 9-lea titlu în Ucraina: „Sunt în epoca mea de aur!”

Imediat după ce Dinamo Kiev s-a impus la Inhulets și a devenit oficial noua campionă a Ucrainei, Mircea Lucescu a fost întrebat dacă va rămâne pe banca echipei.

„Am 75 de ani, mă simt minunat. Sunt în Epoca mea de aur. Nu mă gândesc să plec de la Dinamo Kiev. Mai am de lucru în fotbal. Acum mă gândesc la Europa”, au fost primele cuvinte ale reputatului antrenor român.

Titlul câștigat de Mircea Lucescu cu Dinamo Kiev este al 35 -lea trofeu din palmaresul reputatului antrenor.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…