Dumitru Dragomir, elogiu pentru „perla” FCSB-ului: „E ca şi Hagi! Preţul e lejer de 15 milioane de euro!”

Cosmin Olteanu
Dumitru Dragomir, elogiu pentru „perla” FCSB-ului: „E ca şi Hagi! Preţul e lejer de 15 milioane de euro!”

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Octavian Popescu, pe care îl compară cu legendarul Gică Hagi.

Octavian Popescu (18 ani) a înscris golul victoriei în ultimul meci al FCSB-ului, contra celor de la FC Botoșani, scor 2-1.

Tânărul jucător a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vara anului trecut, de la Universitatea Craiova.

Dumitru Dragomir, elogiu pentru Octavian Popescu

Fostul șef LPF s-a declarat fascinat de Octavian Popescu și susține că „perla” FCSB-ului va prinde un transfer pe bani mulți. În plus, „Mitică” îl compară pe tânărul fotbalist cu Gică Hagi.

„Un jucător matur, a trecut de 25 de ani, este şi la echipa naţională. Se vede că s-a dezvoltat.

Dacă nici Octavian Popescu ăsta nu e fotblaist ca să ajute echipa naţională, atunci nu mai este dreptate în lume. Un jucător extraordinar, ce pase filtrante a dat.

Becali îl mai ţine un an şi după îl vinde pe bani mulţi. Preţul e lejer de 15 milioane de euro, nu sunt mulţi ca el în Europa, poate 2-3. Se evidenţează cu talentul din naştere pe care îl are, e ca şi Hagi. Dacă e băiat cuminte şi cu picioarele pe pământ cum zic românii, poate să ajungă mare de tot

(n.r. dacă ar trebui convocat la naţională) Categoric! Daţi-mi unul mai bun din România?! Poate doar Tănase”, a declarat Dumitru Dragomir, la Look Sport.

Ilie Dumitrescu, „lăsat mască” de Octavian Popescu în FCSB – FC Botoșani

„Mister” susține că execuția magnifică a lui Octavian Popescu a venit din instinct și consideră că acesta a fost cel bun jucători din partida FCSB – FC Botoșani.

„S-a inspirat de la Neymar. În multe momente, Neymar, cu capul în pământ, dă la poartă. Nu cred că s-a informat de poziția portarului. Din instinct a șutat. Nu (n.r. n-a avut timp să vadă portarul), și-a făcut pasul și, cu capul în pământ, a dat la poartă. E decizia de moment, inspirația lui să dea la poartă. Nu-și asumă, în multe momente, să finalizeze.

El a fost activ, a fost cel mai bun jucător de pe teren. Să nu uităm de câteva pase interesante ale lui Octavian Popescu și chiar în primele minute din partea a doua, cu o pasă foarte bună pentru Tănase, care șutează în plasa laterală. Iar el trebuie să înțeleagă că ăsta e statutul lui în echipă în momentul de față, trebuie să uite de Man, de Coman și să-și asume în multe momente din joc să scoată adversar din joc, să pună în valoare atacantul și, bineînțeles, să ia acțiuni individuale și să finalizeze. Ăsta e Octavian Popescu pe care și-l doresc toți din echipă.

Asta e o victorie mare pentru FCSB. Cred că și pentru Octavian Popescu. De ceva timp, nici el, nici Moruțan nu se ridicau la un nivel foarte bun. În seara asta a îmbrăcat tricoul de lider incontestabil, adică fix de ce are nevoie echipa. Tănase a făcut un joc foarte bun, iar asta a fost o victorie extrem de importantă”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]