Lupta pentru Supercupa României | FCSB sau CFR Cluj? „Roș-albaștrii” n-au mai câștigat trofeul din 2013! Ardelenii, fără succes pe „Ilie Oană” | SPECIAL

Lupta pentru Supercupa României | FCSB sau CFR Cluj? „Roș-albaștrii” n-au mai câștigat trofeul din 2013! Ardelenii, fără succes pe „Ilie Oană” | SPECIAL
  • Publicat:

Lupta pentru Supercupa României are loc joi, 15 aprilie, ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, atunci când CFR Cluj (campioana din sezonul 2019 – 2020) se duelează cu FCSB (câștigătoarea Cupei României din ediția precedentă).

Cum pandemia de COVID-19 nu a permis ca meciul CFR Cluj – FCSB din Supercupa României să se joace la finalul sezonului 2019 – 2020, partida a fost programată pentru 15 aprilie 2021. Astfel, una dintre cele două formații își va trece în palmares încă un trofeul după duelul de pe „Ilie Oană”.

ProSport  a analizat parcursul celor două echipe în Supercupa României, iar FCSB pare favorită să se impună, chiar dacă roș-albaștrii au câștigat ultima dată acest trofeu în 2013.

FCSB și CFR Cluj se luptă pentru Supercupa României

FCSB a jucat 11 finale de Supercupă, iar de șase ori a câștigat trofeul, lucru care îi face favoriți pe elevii lui Toni Petrea. De partea cealaltă, CFR Cluj a avut ocazia să joace șase finale, iar de trei ori s-a impus.

FCSB a câștigat ultima dată Supercupa României în 2013, atunci când a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-0, iar în 2015 a jucat ultima dată pentru acest trofeu, cu ASA Târgu Mureș, scor 0-1. De atunci, roș-albaștrii nu au mai câștigat titlul și nici Cupa României ca să aibă șansa să se mai dueleze pentru Supercupă.

De partea cealaltă, CFR Cluj a jucat ultima oară în Supercupa României în 2019, dar nu a avut foarte mult noroc. Gruparea care era condusă de Dan Petrescu a fost învinsă de FC Viitorul pe „Ilie Oană”, stadionul unde este programat și duelul cu FCSB de joi, 15 aprilie.

Cum arăta echipa FCSB-ului la ultima Supercupă a României câștigată:

Niciun jucător din lotul actual al FCSB-ului nu a prins partida cu Petrolul Ploiești din 2013, atunci când echipa care era condusă de Laurențiu Reghecampf a câștigat Supercupa României. Din lotul antrenat de Reghe făceau parte jucători precum Ciprian Tătărușanu (AC Milan), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Piovaccari și chiar Mihai Pintilii, actualul antrenor secund al lui Toni Petrea.

FCSB la partida cu Petrolul din 2013: Tătăruşanu – Georgievski (66 Prepeliță), Szukala, Chiricheş, Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Ad. Popa, G. Iancu (58 Stanciu), Cr. Tănase – Nikolic (60 Piovaccari);
Antrenor: Laurențiu Reghecampf;

FCSB (6 trofee)

  • 2015 – FCSB – ASA Târgu Mureș 0-1
  • 2014 – FCSB – Astra Giurgiu 1-1 (3-5 pen.)
  • 2013 – FCSB – Petrolul Ploiești 3-0
  • 2011 – Oțelul Galați – FCSB 1-0
  • 2006 – FCSB – Rapid 1-0
  • 2005 – FCSB – Dinamo 2-3
  • 2001 – FCSB – Dinamo 2-1
  • 1999 – Rapid – FCSB 5-0
  • 1998 – FCSB – Rapid 4-0
  • 1996-1997 – Nu s-a jucat deoarece FCSB a realizat eventul
  • 1995 – FCSB – Petrolul 2-0
  • 1994 – FCSB – Gloria Bistrița 1-0

CFR Cluj (3 trofee)

  • 2019 – CFR Cluj – FC Viitorul 0-1
  • 2018 – CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-0
  • 2016 – Astra Giurgiu – CFR Cluj 1-0
  • 2012 – CFR Cluj – Dinamo 2-2 (2-4 pen.)
  • 2010 – CFR Cluj – Unirea Urziceni 2-2 (2-0 pen.)
  • 2009 – Unirea Urziceni – CR Cluj 1-1 (2-3 pen.)
  • 2008 – Nu s-a disputat deoarece CFR Cluj a realizat eventul

 

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare