Constantin Eftimescu regretă că Gigi Mulțescu nu a revenit mai devreme la Dinamo: „E foarte, foarte târziu”. Cum l-a ironizat pe Dorin Șerdean

Constantin Eftimescu regretă că Gigi Mulțescu nu a revenit mai devreme la Dinamo: „E foarte, foarte târziu”. Cum l-a ironizat pe Dorin Șerdean
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Eftimescu, președintele lui Dinamo, consideră că revenirea lui Gigi Mulțescu pe banca formației din „Ștefan cel Mare” mai devreme ar fi ajutat mai mult echipa.

Oficialul „câinilor” este mulțumit că Dinamo începe să se consolideze sub comanda „SMURD”-ului, chiar dacă sezonul este deja compromis.

Cuvintele lui Eftimescu vin imediat după înfrângerea la limită din Gruia, cu CFR Cluj, scor final 1-0, partidă în care Dinamo a opus rezistență campioanei en-titre, în ciuda faptului că alb-roșii au fost nevoiți să joace minute bune în inferioritate numerică.

Constantin Eftimescu crede că revenirea lui Gigi Mulțescu la Dinamo ar fi trebuit să se producă mai devreme: „E foarte, foarte târziu”

Mai mult, președintele „câinilor” și-ar fi dorit o clasare mai bună la finele sezonului și pentru a încasa drepturi TV mai mari, acestea reprezentând principala sursă financiară pentru clubul dinamovist în această ediție de campionat, fără de care Dinamo ar fi putut să ajungă în faliment.

Am rezistat 80 și ceva de minute împotriva campioanei României, în deplasare și cu doi oameni mai puțin. Echipa arată altfel cu Gigi Mulțescu și probabil dacă venea mai demult am fi stat mai bine în clasament! E un antrenor cu mare experiență și s-a văzut de fiecare dată când a fost la Dinamo, chiar și în ultimul mandat. Niciodată nu e prea târziu zice o vorbă, dar acum pare că e foarte, foarte târziu! […] Una e să termin pe locul 13 și alta e pe locul 7. Nu știu exact despre ce sumă ar fi vorba, dar cu siguranță sunt bani importanți pentru club. Chiar o să mă interesez în amănunt”, a declarat Constantin Eftimescu pentru Fanatik.

Președintele Constantin Iftimescu, ironie de pandemie pentru Dorin Șerdean: „COVID-19 în totalitate, a petrecut toată perioada de la Dinamo în izolare” 

Președintele clubului din „Ștefan cel Mare” nu l-a uitat pe Dorin Șerdean, mâna dreaptă a lui Pablo Cortacero până la un moment dat și una dintre cele mai hulite persoane de către fanii dinamoviști. Oficialul l-a ironizat pe fostul președinte executiv.

„Procese o să tot avem. Și cu domnul Dorin Șerdean… Ce noutăți să fie? Dânsul spune că a fost la serviciu, vorbind prin telefon! Realizați ce fel de om este!? La domnul Șerdean a fost COVID-19 în totalitate, toată perioada la Dinamo a petrecut-o în izolare! A lucrat de acasă. Asta însemna funcția pe care o avea dânsul”, a mai punctat Eftimescu.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…