Roland Garros 2021 se amână 7 zile! Restricțiile sanitare dispar după 30 mai în Franța

Daniel Nazare
Roland Garros 2021 se amână 7 zile! Restricțiile sanitare dispar după 30 mai în Franța

Turneul Roland Garros 2021, programată între 23 mai şi 6 iunie, urmează să debuteze cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut, anunță LEquipe.

Marele Şlem parizian se va derula, astfel, între 30 mai şi 13 iunie, potrivit unei surse din cadrul organizaţiei, care a confirmat o informaţie difuzată anterior de presa franceză.

O ajustare care ar putea permite, eventual, primirea unui număr mai mare de spectatori la meciuri, în ipoteza în care restricţiile sanitare legate de pandemia de Covid-19 vor fi relaxate până atunci.

Roland Garros 2021 se amână 7 zile! Restricțiile sanitare dispar după 30 mai în Franța

Roxana Mărăcineanu, ministerul francez al Sportului, a indicat marţi că sunt în curs discuţii privind „decalarea cu câteva zile” a turneului şi „modalităţile de primire a publicului”.

În 2020, turneul de la Roland Garros a fost amânat mai multe luni şi s-a desfăşurat la sfârşitul lui septembrie, organizatorii permiţând accesul în tribune pentru un număr maxim de 1.000 de spectatori pe zi, deşi iniţial şi-ar fi dorit un număr de peste zece ori mai mare.

De altfel, pandemia a perturbat puternic calendarul sezonului trecut din tenisul mondial, multe turnee fiind amânate sau anulate, aşa cum a fost cazul turneului de la Wimbledon, care nu s-a mai disputat in 2020.

Noaptea vor juca doar băieții la Roland Garros 2021

Organizatorii de la Roland Garros au luat o decizie controversată înaintea ediției din acest an a Grand Slam-ului parizian! Sesiunea de seară, cea mai urmărită la TV în mod normal, va fi destinată numai meciurilor masculine.

Turneul de la Roland Garros va găzdui în premieră meciuri noaptea la ediția din acest an! Acestea vor începe de la ora 21:00 (22:00 ora României) și îi vor avea ca protoganiști pe Rafael Nadal și Novak Djokovic, dar nu și pe Simona Halep! Constănțeanca a câștigat primul său titlu de Grand Slam pe zgura pariziană în anul 2018!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania