Jucătorii lui CFR Cluj se uită în curtea vecinei FCSB: „Sper să terminăm pe primul loc! Ei au un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”. Pentru campioană urmează partida cu Universitatea Craiova

Jucătorii lui CFR Cluj se uită în curtea vecinei FCSB: „Sper să terminăm pe primul loc! Ei au un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”. Pentru campioană urmează partida cu Universitatea Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Păun, mijlocașul în vârstă de 26 de ani al lui CFR Cluj, se gândește deja la meciul din etapa viitoare, cel cu Universitatea Craiova, după victoria la limită cu Dinamo, scor 1-0. Fotbalistul speră să o întreacă pe FCSB și să încheie sezonul regulat pe primul loc.

CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.

Dinamo a jucat cu doi oameni în minus încă din minutul 37. Paul Anton a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31, după un fault asupra lui Bordeianu. După doar șase minute, Bejan a făcut henț și a fost și el eliminat de către arbitrul Marcel Bîrsan.

Jucătorii lui CFR Cluj vor să o întreacă pe FCSB în clasamentul Ligii 1

„Ne-am chinuit în această seară, parcă am avut un deja-vu de la meciurile trecute în care nu am reușit să marcăm acasă. Cel mai important e că am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte.
Vreau să îi felicit pe cei de la Dinamo, au avut un spirit extraordinar, dăruire, chiar dacă au jucat cu doi oameni în minus. Portarul lor a fost extraordonar, a avut multe intervenții bune. Dar victoria contează, peste câteva meciuri nu se mai știe cum am câștigat.

Avem moral bun pentru meciul cu Craiova. Mergem, cum am mers întotdeauna, să luăm cele trei puncte. Sperăm să încheiem sezonul regulat pe primul loc, pentru că FCSB are un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”, a spus Adrian Păun, la flash-interviurile de după meci.

Căpitanul Mario Camora a fost mai moderat în declarații și le-a transmis colegilor săi că trebuie să se întoarcă cu o victorie de la Craiova, în etapa viitoare.

„Echipa a intrat bine pe teren, dar mingea nu a intrat în poartă. Echipa a avut multe ocazii de gol. Importante sunt cele trei puncte și trebuie să mergem mai departe. Cu nouă jucători nu e ușor, ei s-au băgat acolo, echipă compactă, dar eu zic că echipa noastră a meritat victoria.

Ne dă moral, suntem mai aproape (n.r. de FCSB), se joacă până la final. Degeba am câștigat astăzi, dacă nu lumă trei puncte la Craiova. Acesta este obiectivul”, a spus și Mario Camora.

Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj se va disputa duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri