Bani de la bugetul local pentru Poli Iași. Ce sumă va primi clubul din Copou

Bani de la bugetul local pentru Poli Iași. Ce sumă va primi clubul din Copou
  • Publicat:

Situația financiară la Poli Iași tinde să se amelioreze, semn că greva jucătorilor și-a atins scopul. Elevii lui Nicolo Napoli au protestat prin neprezentarea la un antrenament cu câteva zile înaintea partidei de la Clinceni, iar lucrurile încep să se miște.

Înaintea meciului cu Academica, jucătorii care au făcut deplasarea au primit un salariu restant, iar în cursul săptămânii viitoare municipalitatea va aloca o sumă de bani cu care vor fi achitate și alte restanțe căre jucători, staff și angajați ai clubului.

Deși executivul a solicitat suma de 2,3 milioane de lei pentru două luni și jumătate, bugetul supus aprobării la ședința extraordinară a Consiliului Local ce va avea loc miercuri este de aproape 0,4 milioane de lei, adică aproximativ 80.000 de euro.

Bani de la bugetul local pentru Poli Iași. Ce sumă va primi clubul din Copou

„Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași va primi o nouă finanțare de la bugetul local. Un proiect de hotărâre în acest sens va figura pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local de miercuri, 7 aprilie. Suma solicitată de club este de 2.368.497 lei, dar bugetul supus aprobării este de 390.000 de lei. Banii ar urma să fie alocați pentru finanțarea cheltuielilor structurii sportive din perioada 1 ianuarie – 13 martie 2021.

Măsura este una de prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, clubul de fotbal fiind afectat pe durata pandemiei. Conform Legii 69/2000 (cu modificările ulterioare) a educaţiei fizice şi a sportului, pe durata stării de alertă susținerea structurilor sportive se poate realiza, printr-o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (instituite în baza Legii 55/2020, respectiv a HG nr. 668/14.08.2020 și HG 782/14.09.2020), măsuri care constă în finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi de natură salarială ale acestora”, a anunțat Primăria Iași printr-un comunicat.

Potrivit unor surse, banii cu care s-a achitat salariul jucătorilor de la Poli Iași înaintea meciului de la Clinceni au fost împrumutați de către membrii Comitetului Director de la omul de afaceri Ioan Zapodeanu, cel care a mai ajutat clubul prin împrumutul unor sume de bani și în trecut.

„Câțiva jucători îi mulțumesc domnului primar pentru că s-a ținut de promisiune și astfel au încasat un salariu. Mulțumirile se îndreaptă și către domnul Zapodeanu, care a împrumutat clubul cu banii necesari efectuării acestei plăți”, a spus președintele Cuprian Paraschiv.

Binevenit înaintea unui meci important, gestul de a acorda un salariu a stârnit însă și nemulțumiri în lot, în condițiile în care unii jucători nu au primit acești bani. Acestora li s-ar fi promis însă că vor încasa un salariu săptămâna viitoare, din banii aprobați de către municipalitate.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…