David Lazar, resemnat după remiza de la Mediaș: „Nu va fi o tragedie dacă vom juca în play-out!”. Noul obiectiv al Astrei Giurgiu

David Lazar, resemnat după remiza de la Mediaș: „Nu va fi o tragedie dacă vom juca în play-out!”. Noul obiectiv al Astrei Giurgiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

David Lazar, portarul în vârstă de 29 de ani al Astrei Giurgiu, s-a declarat dezamăgit după remiza cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, și a anunțat noul obiectiv al echipei lui Eugen Neagoe.

Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 și au încheiat la egalitate, scor 0-0.

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a ratat ocazia de a urca pe locul 6, ultimul din play-off, însă s-a apropiat la un punct de ultima clasată, FC Botoșani. Giurgiuvenii sunt acum pe locul 7, cu 37 de puncte.

David Lazar, resemnat după Gaz Metan – Astra 0-0

David Lazar a anunțat că, în cazul în care Astra Giurgiu nu va reuși calificarea în play-off-ul Ligii 1, echipa lui Eugen Neagoe are ca obiectiv câștigarea play-out-ului.

„Suntem dezamăgiți cu toții, speram la cele trei puncte, aveam nevoie foarte mare, având în vedere că și Clinceni a bătut. din păcate, am obținut doar un punct ca etapa trecută și nu cred că ne ajută foarte mult. Am fost lamâna noastră chiar și la meciul trecut cu Botoșaniul. Și astăzi, am pierdut puncte prea ușor.

Eu sper până în ultima etapă că avem șanse. Dacă ne ajută și celelalte rezultate… Dar nu va fi o tragedie dacă vom juca în play-out. Trebuie să ne dea încredere să câștigăm play-out-ul dacă o să fim acolo”, a spus David Lazar, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare