Tot ce trebuie să știi despre Turul Flandrei, a doua cursă Monument a sezonului la ciclism

Redactor:
Marius Hutu
Tot ce trebuie să știi despre Turul Flandrei, a doua cursă Monument a sezonului la ciclism
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul Flandrei, a doua cursă Monument a sezonului la ciclism, se desfășoară duminică – 4 aprilie, pe o distanță de 254,3 kilometri.

Anul trecut, întrecerea din Belgia a fost câștigată de Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix), reușind să-l învingă la sprint pe Wout van Aert (Jumbo-Visma).

În prima cursă Monument a sezonului, Milano – San Remo, s-a impus Jasper Stuyven, după ce a abordat magistral finalul de cursă.

Tot ce trebuie să știi despre Turul Flandrei, a doua cursă Monument a sezonului la ciclism

Turul Flandrei este una dintre cele mai spectaculoase curse de o zi din calendarul World Tour. Iar întrecerea vine și în contextul în care a treia cursă Monument a sezonului, clasica Paris – Roubaix, a fost amânată. Cursa din Franța ar fi trebuit să se desfășoare pe 11 aprilie, dar din cauza pandemiei nu se mai poate desfășura la această dată. UCI a reprogramat întrecerea pentru 3 octombrie. Astfel, o victorie în Turul Flandrei are șanse să devină cea mai importantă din această primăvară.

Startul se dă din nou de la Antwerp, dar sunt câteva modificări față de traseul de anul trecut. Cicliștii vor parcurge 254,3 kilometri, cu 19 urcușuri și 17 sectoare pavate înainte de a ajunge în Oudenaarde, unde este prevăzută sosirea. Organizatorii au adăugat adăugat câteva puncte strategice în încercarea de a face cursa mai greu de controlat și mai puțin previzibilă.


Traseul favorizează cursele agresive și în general se impun oamenii puternici din pluton. Dar au fost de-a lungul timpului și surprize, așa cum a fost cazul lui Nick Nuyens în 2011.

Câștigătorii din ultimii 10 ani

2011 Nick Nuyens (Belgia) Saxo Bank–SunGard

2012 Tom Boonen (Belgia) Omega Pharma–Quick-Step

2013 Fabian Cancellara (Elveția) RadioShack–Leopard

2014 Fabian Cancellara (Elveția) Trek Factory Racing

2015 Alexander Kristoff (Norvegia) Team Katusha

2016 Peter Sagan (Slovacia) Tinkoff

2017 Philippe Gilbert (Belgia) Quick-Step Floors

2018 Niki Terpstra (Olanda) Quick-Step Floors

2019 Alberto Bettiol (Italia) EF Education First

2020 Mathieu van der Poel (Olanda) Alpecin-Fenix

Cine sunt principalii favoriți la victorie

La fel ca și înaintea cursei Milan – San Remo, Mathieu Van der Poel, Wout Van Aert și Julian Alaphilippe sunt etichetați ca principali favoriți.

Turul Flandrei
Mathieu Van der Poel este unul dintre marii favoriți să triumfe și în 2021

Primul intră în calitate de campion en-titre, în timp Van Aert are un moral bun după succesul din weekend-ul trecut în Gent – Wevelgem. Francezul a avut un program mai lejer în ultimele zile, dar are alături și alți colegi capabil să câștige, precum Zdenek Stybar, Yves Lampaert și Kasper Asgreen. Ultimul a încheiat pe locul 2 în 2019.

Peter Sagan este și el bine poziționat în topul favoriților, având în jurul lui și o echipă care știe cum să protejeze un lider. Slovacul a fost al patrulea în Milan – San Remo.

Nu în ultimul rând, Jasper Stuyven, câștigător în prima cursă Monument a sezonului, nu poate fi exclus de pe lista favoriților.

Alți oameni de urmărit: Matteo Trentin, Michael Matthews, Greg Van Avermaet, Oliver Naesen, Dylan Van Baarle, Tiesj Benoot, Alberto Bettiol.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie:
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o…
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…