După „dubla” de la Erevan, Alex Cicâldău a devenit cel mai bine cotat din Liga 1. „Va juca la echipe de top 7 din primele 4 campionate ale Europei”

Redactor:
Cosmin Staicu
După „dubla” de la Erevan, Alex Cicâldău a devenit cel mai bine cotat din Liga 1. „Va juca la echipe de top 7 din primele 4 campionate ale Europei”
  • Publicat:

La al 12-lea său meci pentru naţionala de seniori a României, dintre care cinci ca titular, Alexandru Cicâldău a reuşit o „dublă”, în numai  zece minute, la Erevan, deşi tricolorii au pierdut cu 3-2 meciul cu Armenia. La ambele reuşite, „Cic” a fost servit de coechipierul său de la Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu.

La final, mijlocaşul vicecampioanei, care a fost schimbat când „tricolorii” erau în avantaj, n-a putut să se bucure de performanţa sa, ţinând cont de scorul final.

Cicâldău e cotat acum la șase milioane de euro.

După „dubla” de la Erevan, Alex Cicâldău a devenit cel mai bine cotat din Liga 1

„Ne-am retras la 2-1, după cartonașul roșu, am încercat să apărăm rezultatul, dar din păcate am primit două goluri. Normal că nu mă pot bucura, am dat două goluri, dar echipa a pierdut, sunt trist. Știam că ne va aștepta o echipă agresivă, care practică un joc simplu, cu lovituri directe. Cred că trebuie să uităm acest meci, o să analizăm greșelile pe care le-am făcut, dar sunt încrezător că de meciul viitor o să câștigăm cele trei puncte și o să jucăm fiecare meci la victorie”, a spus la Pro X, Cicâldău, care a marcat două goluri în meciul Armenia – România, 3-2.

Cicâldău, al şaptelea cel mai bine cotat jucător român

Cota lui Alex Cicâldău este în continuă creştere în ultima perioadă, iar, după dubla de la Erevan, mijlocaşul de 23 de ani a devenit cel mai bine cotat jucător din Liga 1, fiind evaluat la 6 milioane de euro pe transfermarkt. Până acum, „Cic” împărţea prima poziţie cu fostul său coechipier de la Viitorul, Florinel Coman, ambii fiind cotaţi la 5,5 milioane de euro. Podiumul celor mai bine cotaţi jucători din campionatul nostri este completat de Florin Tănase (4 milioane).

În topul celor mai bine cotaţi jucători români, Alex Cicâldău ocupă locul 7, la egalitate cu Ianis Hagi, cei doi fiind devansaţi de Răzvan Marin (12 milioane), Denis Man (11 milioane), Valentin Mihăilă (8,5 milioane), Alexandru Mitriţă (7 milioane) şi Ionuţ Radu (7 milioane).

Rotaru: „Cicâldău va juca la echipe de top 7 din primele 4 campionate ale Europei”

Alexandru Cicâldău mai are contract cu Universitatea Craiova până în 2025, având şi o clauză de reziliere de 7 milioane de euro. Deşi oferte au fost pentru el în ultimii doi ani, în special după Euro 2019 de tineret, nicio echipă nu a achitat clauza de reziliere a contractului cu gruparea din Bănie.

„Cicâldău va fi unul dintre cei 3-4 fotbaliști români care vor juca la echipe de top 7 din primele 4 campionate ale Europei. Asta cred și despre Mihăilă. Mai sunt și alții, dar nu îmi permit să vorbesc despre ei, discut doar despre ai noștri. Mi-ar fi plăcut să îi vedem pe toți la națioanlă, și pe Alex Băluță, Mitriță, pe Ivan, chiar și pe Mateiu. Dar mă bucur că avem 20% dintre titulari cu Armenia”, a declarat Mihai Rotaru, la Digisport, înainte de meciul cu Armenia.

  • 2 goluri în 12 meciuri ale Cicâldău la naţionala României
  • 31 de goluri şi 19 pase decisive are Cicâldu în 113 meciuri pentru Universitatea Craiova
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…