LPF cere demisia lui Mirel Rădoi și a președintelui FRF, Burleanu: „Umilința e mult prea mare!” + Lista celor cinci pentru postul de selecționer

Bogdan Savin
LPF cere demisia lui Mirel Rădoi și a președintelui FRF, Burleanu: „Umilința e mult prea mare!” + Lista celor cinci pentru postul de selecționer
demisia mirel radoi si burleanu

LPF cere demisia lui Mirel Rădoi și a președintelui FRF, Burleanu, după umilința României din meciul cu Armenia din preliminariile Campionatului Mondial 2022. Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a propus cinci antrenori pentru postul de selecționer.

România a pierdut la Erevan, scor 2-3 în fața Armeniei, în Grupa J din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, din Qatar.

Clasamentul Grupei J în acest moment: 1. Armenia – 9 puncte, 2. Macedonia de Nord – 6 puncte, 3. Germania – 6 puncte, 4. România – 3 puncte, 5. Islanda – 3 puncte, 6. Liechtenstein – niciun punct.

LPF cere demisia lui Mirel Rădoi și a președintelui FRF, Burleanu: „Umilința e mult prea mare!”. Lista celor cinci pentru postul de selecționer

„Reacție la cald, dar rațională. De mâine (n.red. – azi) trebuie să vorbim de schimbări majore la FRF, atât la nivel administrativ, cât și la nivel sportiv! Este o umilință mult prea mare să ne bată și Armenia, cred că pentru prima oară în istorie.

Șansele să ajungem la Mondial rămân doar teoretice. Am făcut 3 puncte (și alea norocoase) din 9 puncte puse în joc, am jucat slab, am avut noroc cu Macedonia, l-am avut pe Niță cu Germania.

Aveam nevoie de 7 puncte pentru a spera în mod realist la locul 2. Urmează să jucăm cu Islanda, va fi un alt meci greu, am văzut-o deja la baraj. Dan Petrescu, Hagi, Olaroiu, Rednic, Reghe? Cred că trebuie să terminăm cu experimentele” e mesajul lui Justin Ștefan, pe rețelele sociale, după Armenia – România, 3-2, din preliminariile CM 2022.

Mirel Rădoi, despre demisia din postul de selecționer al României: „Am în minte acest gând”

După eșecul de la Erevan, Mirel Rădoi a anunțat că s-a gândit la demisie. „În momentul de față, am în minte acest gând. Îl am de cum s-a terminat partida. Vreau să mai treacă o perioadă de timp. O să avem o discuție. Poate, cu venirea altui antrenor, se pot remedia lucrurile. Nu e posibil să vii într-un moment foarte bun…”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]