Roger Federer, atacat de cine se aștepta mai puțin: „Cum e posibil să fie înaintea mea în clasament?”

Alexandru Tăcină
Roger Federer, atacat de cine se aștepta mai puțin: „Cum e posibil să fie înaintea mea în clasament?"

Roger Federer ocupă locul 6 ATP, în condițiile în care a absentat 13 luni din circuitul de tenis profesionist, iar asta îl enervează la culme pe un rival al elvețianului! Alexander Zverev (7 ATP) l-a luat în colimator pe mare campion al sportului alb. 

Alexander Zverev (Germania, 23 de ani) este contrariat de faptul că se află în spatele lui Roger Federer (Elveția, 39 de ani) în ierarhia mondială! Elvețianul a fost avantajat după ce oficialii tenisului au modificat sistemul de calcul odată cu pandemia.

Federer ocupă în continuare o poziție înaltă, beneficiind din plin de înghețarea clasamentului! Aceasta a fost adoptată pentru a-i proteja pe jucătorii care nu au mai participat la turnee din cauza noului coronavirus.

Roger Federer, atacat de Alexander Zverev: De ce e el în fața mea în clasament?”

Alexander Zverev a fost un apropiat al lui Roger Federer, dar a întrerupt recent colaborarea cu compania de management sportiv a elvețianului, TEAM8. Mai mult decât atât, Zverev e nemulțumit că se află în spatele lui Federer în clasament, cu toate că a evoluat constant pe durata pandemiei: Sunt cel mai mare fan al lui Roger, dar nu îmi este clar, de ce e el în fața mea în clasament, asta nu pot să înțeleg!

Nu a jucat mai bine de un an și chiar și așa stă mai bine în clasament decât mine. Am jucat o finală de Grand Slam, la Australian Open am ajuns în semifinală, am jucat o finală de Masters 1000, dar toate astea au fost degeaba în clasament. Nu e corect și mi se pare un dezastru actualul sistem de calcul din clasament”, a fost declarația tăioasă pe care Alexander Zverev a făcut-o într-o conferință de presă.

Roger Federer a picat doar 3 locuri în clasament, deși a absentat 13 luni din circuit

Roger Federer se afla pe locul 3 mondial în februarie 2020, atunci când a decis să ia o pauză din tenis pentru a se opera la genunchi. Maestrul elvețian s-a întors în circuit 13 luni mai târziu, din postura de număr 5 mondial!

Federer a mai picat un loc în această săptămână și se află pe 6 ATP, după ce a declarat forfait pentru turneul de la Dubai! Săptămâna trecută, Roger s-a oprit în sferturile turneului de la Doha, după 6-3, 1-6, 5-7 cu Nikoloz Basilashvili (Georgia, 42 ATP).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania