Mirel Rădoi, încurajat de un fost rival de la Dinamo, înaintea meciurilor din preliminariile CM 2022: „Eu am încredere mare în el!”. Pronostic pentru cele trei meciuri ale României | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Claudiu Niculescu (44 de ani), antrenorul Concordiei Chiajna și fostul atacant de la Dinamo și echipa națională a României, a vorbit, după remiza cu Petrolul Ploiești, scor 0-0, despre șansele tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

Concordia Chiajna și Petrolul Ploiești s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 2 și au înregistrat o remiză albă pe terenul ilfovenilor, care au reușit să încurce, la același scor, liderul FC U Craiova.

La finalul partidei, Claudiu Niculescu a vorbit și despre următoarele meciuri oficiale pe care România le are de disputat, în drumul către Campionatul Mondial, și i-a transmis lui Mirel Rădoi că are încredere în el și că trebui să obțină cel puțin șase puncte din cele trei partide cu Macedonia de Nord, Germania, respectiv Armenia.

Claudiu Niculescu îl încurajează pe Mirel Rădoi înainte de preliminariile CM 2022

„Din păcate, e această criză (n.r. de atacanți), dar Mirel are capacitatea de a motiva alți jucători pe acel post și de a găsi soluții, pentru că ne așteaptă o perioadă grea. Mă bucur pentru Ianis și pentru Nicolae Stanciu că tranversează o perioadă bună, sunt într-o formă bună și ăsta e un lucru îmbucurător din perspectiva a ceea ce se va întâmpla acum în preliminarii. Mi-aș dori să fie în formă bună și până la primul meci oficial. Dar, repet, Mirel are capacitatea de a găsi soluții Aria de selecție nu este foarte mare, mai ales pentru acest post. E o situație destul de încurcată.

Realist, lăsând optimistul exacerbat la o parte, să nu o luăm iar prin lucernă cum avem noi obiceiul ăsta prost, șase puncte trebuie să facem. Dacă luăm vreun punct cu Germania, este un bonus extraordinar. Ne înscriem pentru calificarea la Campionatul Mondial, dar până la Germania stați să câștigăm primul meci, pentru că ăsta e foarte important și nu va fi absolut deloc un meci ușor cu Macedonia. Dar eu am încredere mare în Mirel și sper că echipa națională va reuși să acumuleze șase puncte din această triplă”, a spus Claudiu Niculescu, după meciul dintre Concordia Chiajna și Petrolul Ploiești.

Programul României în preliminariile CM 2022:

  • 25 martie, ora 21:45: România – Macedonia de Nord
  • 28 martie, ora 21:45: România – Germania
  • 31 martie, ora 19:00: Armenia – România
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…