„E nevoie de astfel de jucători!”. Laude pentru Ianis Hagi după ce a înscris din nou în tricoul lui Rangers

Cosmin Olteanu
„E nevoie de astfel de jucători!”. Laude pentru Ianis Hagi după ce a înscris din nou în tricoul lui Rangers

FC Rangers s-a impus în fața celor de la St. Mirren, 3-0, în ultimul meci de campionat, și este foarte aproape să-și abjudece titlul de campioană a Scoției. Ianis Hagi s-a numărat printre marcatori, iar, la finalul meciului, laudele pentru internaționalul român nu au întârziat să apară.

Ianis Hagi a fost transferat de Rangers, în vara anului trecut, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. Acesta mai are contract cu scoțienii până în 2024.

Tânărul jucător român, Ianis Hagi, a marcat în minutul 46 al partidei cu St. Mirren.

Laude pentru Ianis Hagi după ce a înscris din nou în tricoul Rangers

Mirel Albon, fostul selecționer al naționalei de fotbal feminin, a vorbit la superlativ despre Ianis Hagi și speră ca tânărul jucător să aibă evoluții la fel de bune și în tricoul României.

„Îl văd într-o creştere în ultima perioadă. A avut perioade în care nu era titular de drept. Acum, joacă în meciurile importante, înscrie. I s-a dat încredere, contează. Pentru noi este foarte important cum va juca la echipa naţională. E nevoie de astfel de jucători. Ianis este jucătorul care joacă la nivelul cel mai sus. Acum, a făcut şi Dennis Man pasul către Serie A, să sperăm că se va integra repede. A revenit Puşcaş cu gol, mai sunt câţiva jucători în formă, dar nu la nivelul unei echipe care a ajuns în semifinalele Campionatului European de tineret”, a declarat Mirel Albon, pentru Look Sport.

De cealaltă parte, Cristi Dulca, actualul selecționer al naționalei de fotbal feminin, susține că forma foarte bună a lui Ianis Hagi este datorată și de faptul că antrenorul Steven Gerrard i-a acordat încredere.

„Nu i-a fost greu să înscrie de acolo. Clar, este un plus faptul că joacă, înscrie, a luat campionatul. Eu zic că faptul că i-a dat încredere antrenorul a contat foarte mult”, a spus Cristi Dulca, pentru sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]