Ianis Hagi, printre cei mai buni de pe teren după ce a marcat pentru Rangers! Ce note a primit: „A arătat mult sânge rece!”

Ianis Hagi, printre cei mai buni de pe teren după ce a marcat pentru Rangers! Ce note a primit: „A arătat mult sânge rece!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi a reușit să marcheze din nou în tricoul lui Rangers, iar românul a primit note mari după ce a impresionat în victoria cu St. Mirren, scor 3-0.

Jucătorul lui Steven Gerrard a primit note între 7 și 8 din partea publicațiilor cunoscute, iar BBC l-a considerat al treilea cel mai bun jucător al gazdelor.

Rangers i-a stabilit prețul internaționalului român la 25 de milioane de lire, adică aproximativ 29 de milioane de euro, iar suma ar putea să crească, dacă scoțienii reușesc să treacă de optimile Europa League, iar românul va impresiona în dubla cu Slavia Praga, echipa pentru care joacă și Nicolae Stanciu. Ianis Hagi (22 de ani) a ajuns la Rangers în ianuarie 2020, atunci când formația din Scoția l-a luat sub formă de împrumut de la KRC Genk, iar gruparea antrenată de Steven Gerrard a decis să-l cumpere definitiv în iulie 2020, cu 3,5 milioane de euro.

Ianis Hagi, note mari după golul marcat pentru Rangers cu St. Mirren

BBC l-a văzut pe fotbalistul român al treilea cel mai bun om al lui Rangers în disputa cu St. Mirren, câștigată de liderul din Scoția fără probleme, scor 3-0. Ianis Hagi, care a înscris ultimul gol al gazdelor, a primit nota 7,95 din partea publicației, jucătorul lui Rangers fiind depășit doar de Morelos și Kent, care au fost notați cu 8,10, respectiv 8,23.

”Românul a fost bun cu mingea și a rezistat mai multor provocări fizice. A arătat mult sânge rece la golul de la începutul reprizei a doua. A primit și un cartonaș galben pentru un fault la Ethan Erhahon”, scrie Glasgow Times, care i-a acordat nota 7.

”Ianis a marcat un gol excelent la începutul reprizei a doua. S-a luptat din greu când a fost nevoie, dar a încasat și un cartonaș galben în urma unui tackle nereușit”, a fost opinia celor de la Glasgow Live.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…