Acasa » Fotbal Extern » International » Ghinion teribil pentru FC Barcelona! Veste proastă pentru Ronald Koeman: Gerard Pique s-a accidentat și ratează returul cu PSG

Ghinion teribil pentru FC Barcelona! Veste proastă pentru Ronald Koeman: Gerard Pique s-a accidentat și ratează returul cu PSG

Ghinion teribil pentru FC Barcelona! Veste proastă pentru Ronald Koeman: Gerard Pique s-a accidentat și ratează returul cu PSG

Internaționalul spaniol Gerard Pique a contribuit decisiv la calificarea de senzație a Barcelonei, de miercuri, din Cupa Spaniei, în fața Sevillei, printr-un gol marcat la 1-0, care a dus partida în prelungiri, acolo unde a suferit, însă, o accidentare din cauza căreia va lipsi la returul cu PSG, din Liga Campionilor.

Bucuria lui Pique a fost umbrită de durerea la genunchi, care a apărut în prelungirile jocului de pe Camp Nou, ca urmare a unei pase pe care a vrut să o trimită către Ter Stegen.

Accidentarea la genunchi a lui Gerard Pique îi dă dureri de cap antrenorului olandez Ronald Koeman înaintea returului cu PSG din Champions League

Veteranul de 34 de ani Gerard Pique a avut parte de un sezon presărat cu mai multe accidentări suferite la genunchi, care l-au făcut să absenteze destul de mult de pe gazon.

Cei de la FC Barcelona au postat un comunicat pe site-ul oficial al clubului referitor la accidentarea suferită de Pique în victoria fenomenală cu Sevilla, 3-0, din semfinalele Cupei Spaniei:

În urma unei examinări medicale amănunțite și a unor teste care au fost făcute în această dimineață s-a constatat faptul că fotbalistul Gerard Pique a suferit o entorsă a ligamentului lateral intern al genunchiului drept. Drept urmare el a devenit indisponibil și evoluția ulterioară a accidentării va determina momentul în care va reveni pe teren”, se anunță în comunicat.

Pique a fost forțat să stea pe tușă din cauza unei probleme la genunchi care a apărut în luna noiembrie 2020 și a ratat cea mai mare parte a celor 3 luni care au urmat.

Fundașul central spaniol a lipsit în 24 de meciuri ale echipei lui Ronald Koeman și a revenit pe gazon la meciul de tristă amintire pentru Barcelona din Champions League, pierdut pe teren propriu cu PSG, scor 1-4.

Cu toate acestea, staff-ul medical al celor de pe Camp Nou speră într-o minune prin care să îl poată recupera la timp pentru a putea evolua în El Clasico, de pe 11 aprilie, care se va desfășura pe Santiago Bernabeu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]