Răzvan Lucescu, prima reacție după ce turcii au anunțat că este la un pas de Fenerbahce: „Asta e cel mai important!”

Răzvan Lucescu, prima reacție după ce turcii au anunțat că este la un pas de Fenerbahce: „Asta e cel mai important!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu a oferit prima reacție după ce s-a despărțit de Al Hilal. Între timp, despre fostul selecționer al României s-a scris că este foarte aproape de Fenerbahce, care l-ar vrea în locul lui Erol Bulut.

Răzvan Lucescu a rupt contractul cu Al Hilal, după un început dezastruos de an. Antrenorul, care a câștigat cu arabii Liga Campionilor Asiei, titlul în Saudi League și Cupa Regelui, a refuzat să comenteze motivele pentru care a eșuat în al doilea an în Arabia Saudită.

Răzvan Lucescu este liber de contract, iar numele lui a fost legat și de un eventual mandat la Parma.

Răzvan Lucescu, prima reacție după ce turcii au anunțat că este la un pas de Fenerbahce: „Asta e cel mai important!”

Turcii au scris în ultima vreme despre Răzvan Lucescu ca despre viitorul antrenor al lui Fener. Gigantul din Istanbul este aproape să se despartă  de Erol Bulut și caută antrenor.

„Momentan sunt în vacanță, în Maldive, cu familia. Aveam nevoie de o perioadă în care să fiu liniștit. Vom vedea pe viitor ce va fi, ce urmează pentru mine.

Acum nu pot să vă spun nimic pentru că nu mă gândesc la asta. Nu știu unde voi antrena în viitor. Deocamdată sunt în vacanță. Asta e cel mai important”, a spus Răzvan Lucescu, pentru playsport.ro.

Răzvan Lucescu, afectat după plecarea de la Al Hilal

Răzvan Lucescu, afectat după plecarea de la Al Hilal. „Il Luce” face dezvăluiri: „Nu știu cu ce stare de spirit își sărbătorește ziua!” Ce zice despre interesul Parmei | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

„Nu știu cu ce stare de spirit își sărbătorește ziua, dar trebuie să transforme această zi într-o sărbătoare. Au fost niște momente și nu au ținut cont. Cel mai dificil moment al lui a fost când au fost scoși din Liga Campionilor Asiei fără motiv.

A fost un moment greu, a început competiția fără pregătire după aceea și eu știu ce înseamnă asta. A revenit, a avut 7 puncte avans și a pierdut niște meciuri incredibile. Ei au avut probleme cu arbitrajul, dar important e ce lasă în urma lui.

Am văzut și eu mesajele jucătorilor și asta contează. La un antrenor e important ce lași în urma ta, nu rezultatul. Sunt mândru de el, e un lucru extraordinar mai ales dacă ținem cont de dificultățile întâmpinate. El trebuie să fie mândru de ceea ce a făcut și de ceea ce a lăsat în urma lui.

Nu știu de oferta de la Parma. Nu am vorbit cu el despre asta, trebuie să se odihnească un pic, să iasă din atmosfera aia și după o să vedem. Nu cred că o să rămână mult pe margine. E tânăr, a făcut performanță”, a spus Mircea Lucescu pentru ProSport LIVE.

Răzvan Lucescu a antrenat de-a lungul carierei echipe importante precum naționala României, Rapid București, Skoda Xanthi, PAOK Salonic sau Al-Hilal.

În palmaresul de antrenor al lui Răzvan Lucescu se află două Cupe ale României, cu Rapid, campion al Greciei cu PAOK Salonic sau Liga Campionilor Asiei, cu Al-Hilal.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…