Nu își revine deloc! Andy Murray, eliminat de la Montpellier de un jucător de tenis aflat pe locul 83 mondial

Daniel Nazare
Nu își revine deloc! Andy Murray, eliminat de la Montpellier de un jucător de tenis aflat pe locul 83 mondial

Andy Murray, fostul număr unu mondial, nu a reuşit să treacă de primul tur al turneului ATP de la Montpellier (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 262.170 euro, fiind învins marţi seara în două seturi, 7-6 (10/8), 6-1, de belarusul Egor Gherasimov, după o oră şi 44 minute de joc.

Murray, în vârstă de 33 ani, care a luat parte la Open Sud de France în baza unui wild-card oferit de organizatori, nu mai disputase niciun meci în circuitul ATP din luna octombrie. El a început sezonul 2021 prin participarea la un turneu challenger (a doua divizie a circuitului profesionist) în Italia, la Biella, în prima jumătate a acestei luni, unde a ajuns până în finală.

Scoţianul, aflat acum locul 121 ATP, s-a confruntat cu o leziune în zona pelviană, care i-a compromis tentativele de relansare a carierei sale după o operaţie la şold.

Nu își revine deloc! Andy Murray, eliminat de la Montpellier, de un jucător de tenis aflat pe locul 83 mondial

El a disputat doar şapte meciuri oficiale în 2020, pe parcursul unui sezon suspendat cinci luni din cauza pandemiei de coronavirus. Speranţele sale de a reveni anul acesta la Openul Australiei de la Melbourne au fost compromise după ce a fost testat pozitiv la Covid-19 luna trecută.

Andy Murray a anunțat că a fost nevoit să declare forfait pentru Australian Open 2021, după ce organizatorii au refuzat să îi acorde o dispensă. Britanicul nu a putut zbura în Australia odată cu ceilați jucători din cauză că a avut coronavirus.

Britanicul, care este în căutare de puncte după accidentările suferite, a solicitat o dispensă din partea Guvernului din Australia, însă aceasta nu s-a putut acorda din cauza carantinei obligatorii de 14 zile pe care tenismenii sunt obligați să o efectueze.

Andy a disputat nu mai puțin de 5 finale la Australian Open, toate pierdute în anii 2010, 2011, 2013, 2015 și 2016. În circuitul ATP a jucat ultima oară la Koln, în luna octombrie 2020, și a fost învins de Fernando Verdasco, scor 6-4, 6-4 în primul tur.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania