UTA Arad a făcut demersuri pentru a-l avea pe Laszlo Balint pe bancă cu FC Botoșani: „Antrenorul nostru are test negativ, sunt șanse…”

Redactor:
Călin Mnerie
UTA Arad a făcut demersuri pentru a-l avea pe Laszlo Balint pe bancă cu FC Botoșani: „Antrenorul nostru are test negativ, sunt șanse...”
  • Publicat:

UTA Arad se află într-o situație inedită. În decurs de două săptămâni, toți antrenorii, exceptându-l pe cel cu portarii (Gab Vasiliu), au fost testați pozitiv la COVID și au intrat, bineînțeles, în izolare.

Vasiliu a fost cel care a condus antrenamentele respectând programul „principalului” Laszlo Balint, ajutat fiind de Cristi Păcurar și Dinu Donca, doi dintre cei mai apreciați antrenori ai Academiei UTA.

UTA Arad speră ca Laszlo Balint să revină pe bancă în meciul cu FC Botoșani. Ședințe online, antrenamente filmate

Sigur și tehnologia a avut un rol important și asta pentru Balint, care le-a vorbit elevilor săi pe ecranul plasmei din vestiar, înainte de fiecare antrenament. „În primul rând, ne bucurăm că toți cei infectați cu COVID se simt bine, inclusiv cei patru jucători , Simos Roumpoulakou, Alex Benga, Florin Iacob și Cristi Bustea. Sperăm să trecem peste toate astea cât mai repede. Având problemele actuale am făcut o structură tehnică și digitală prin care am încercat să fie toți antrenorii alături de sportivi și să fie cât mai mică problema absenței lor fizice.

Toată săptămâna am lucrat împreună, am vorbit mereu, am filmat toate antrenamentele, în așa fel în cât antrenorii să vadă exact ce au lucrat băieții și cum se prezintă fiecare dintre ei înainte de meciul cu FC Botoșani. La un moment dat, s-a pus problema amânării meciului, dar am sperat mereu că vom juca. Așa este normal și oricum calendarul este destul de înghesuit ca să-l mai aglomerăm și noi”, a spus team managerul UTA-ei, Dorin Stana.

UTA Arad cere DSP-ului derogare pentru Laszlo Balint

Întrebat cine va sta pe bancă în meciul cu teamul lui Marius Croitoru, „oficialul” arădenilor a deschis ușa pentru o revenire puțin neașteptată a lui Laszlo Balint. Tehnicianul a avut simptome luni, 8 februarie, a fost confirmat cu COVID marți seara, iar luni 22 februarie, când este programată disputa cu Botoșaniul, s-ar face 13 zile de la diagnosticare.

Legea vorbește clar despre 14 zile de carantină, dar Balint are deja test negativ PCR de vineri. „Poate găsim să găsim o soluție și ar putea apărea Laszlo Balint pe bancă. Însă, sunt proceduri legale ce trebuie îndeplinite, noi am depus acte la DSP și mai departe și așteptăm răspuns. Legislația în vigoare trebuie respectată în cel mai mic detaliu, dar noi spunem că există o șansă ca Balint să fie pe banc”, mai susține Stana.

Laszlo Balint: „Prezența mea pe bancă un lucru bun, dar nu decisiv”

La  rândul său, Laszlo Balint încearcă să fie optimist în legătura cu prezența sa pe bancă luni seara, cu FC Botoșani. „Vă dați seama că-mi doresc enorm să fiu alături de băieți, mai departe rămâne de văzut dacă demersul clubului va avea sau nu câștig de cauză. Testele rapide de marți și miercuri mi-au ieșit negative, iar cel PCR l-am făcut joi, iar vineri a venit și el negativ. Sigur, prezența mea pe margine ar fi un lucru bun, ca să spun așa, dar nu decisiv în desfășurarea ostilităților.

Eu am ținut și voi ține în permanență legătura cu echipa online, am pregătit atent meciul, ca și pe celelalte dinaintea lui și mai avem la dispoziție două zile să punem la punct și ultimele detalii. Sigur, nu a fost o situație tocmai plăcută, lipsa a patru antrenori de la pregătirea echipei contează, însă astea sunt vremurile, e o situație pe care trebuie să o iei mereu în calcul. Până la urmă, fotbaliștii sunt profesioniști, inteligenți și mai ales uniți în fața oricăror probleme și provocări”, ne-a declarat antrenorul principal al „roș-albilor”.

laszlo balint a vazut chindia uta arad din fata televizorului
Laszlo Balint vrea să revină pe bancă pentru meciul cu FC Botoșani. UTA Arad a făcut demersuri la DSP și speră să obțină un răspuns favorabil

Dacă, totuși, solicitarea UTA-ei nu va avea câștig de cauză, pe bancă contra moldovenilor vor lua loc, alături de team-managerul Dorin Stana, Gabi Vasiliu, Dinu Donca și Cristi Păcurar. Acesta din urmă are o experiență destul de proaspătă în a conduce de pe margine prima echipă a „Bătrânei Doamne” și asta pentru că în returul ediției de campionat 2018-2019 Ionuț Popa făcuse un pas în spate ca urmare a problemelor de sănătate din pricina cărora și-a și pierdut viața în vara anului trecut. Sigur, situațiile nu se compară, căci acum vorbim despre un cu totul alt lot de jucători și alte principii de pregătire implementate de Balint.

„Favorită Botoșaniul prin prisma clasamentului și a fotbalului pe care-l exprimă”

Patru dintre cei cinci fotbaliști cu care UTA s-a apărat în primele etape ale returului, respectiv portarul Iacob și fundașii Tomozei, Benga și Roumpoulakou vor fi absenți cu Botoșaniul.

Sigur, sunt absențe importante, dar avem fotbaliști capabili să-i înlocuiască foarte bine și am încredere că o vor face. Însă, nu neapărat prin prisma absențelor noastre FC Botoșani pornește, într-adevăr, cu prima șansă, ci mai degrabă datorită formei lor sportive și a jucătorilor de calitate pe care-i are în special de la mijloc în sus. Echipa din Botoșani exprimă la ora actuală un fotbal foarte bun, de posesie, au și moral după ultimele rezultate și încrederea pe care ți-o dă și locul din clasament.

Au ajuns acolo unde și-au dorit să fie, în play-off și vor dori să rămână acolo. În fața unei astfel de echipe și în acest moment al sezonului orice punct contează, dar e clar că pornim cu gândul de a câștiga acest meci. Important este să fi învățat și noi din greșelile ultimelor etape, oricum nu mai trebuie să arătăm ca în prima repriză a meciului cu Chindia. Cum spun mereu, atitudinea și spiritul pot face diferența, cu atât mai mult în fața unei echipe care este hotărâtă să câștige luni împotriva noastră”, ne-a mai declarat Laszlo Balint.

UTA Arad – FC Botoșani va avea loc luni, 22 noiembrie, de la ora 17,30, pe arena „Francisc Neuman” din Arad. Meciul contează pentru etapa cu numărul 24 a Ligii 1.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…