Dinamo și-a schimbat obiectivul. „În momentul de față este foarte greu să te gândești la play-off!”

Dinamo și-a schimbat obiectivul. „În momentul de față este foarte greu să te gândești la play-off!”
  • Publicat:

Mario Nicolae, managerul general al formației Dinamo București, a dezvăluit că gruparea „câinilor” și-a schimbat obiectivul.

Deși dinamoviștii anunțau în momentul în care echipa a fost preluată de Pablo Cortacero că vor lupta pentru play-off, iar apoi pentru titlu, lucrurile s-au schimbat după ce spaniolii nu au investit niciun ban și echipa a rămas cu datorii mari.

Astfel, Mario Nicolae susține că dinamoviștii nu se mai gândesc la posibilitatea de a prinde un loc de play-off, chiar dacă se află la doar 8 puncte distanță de poziția 6.

Dinamo și-a schimbat obiectivul după ce „câinii” visau la play-off

„Cred că rezultatele aduc mai multă linişte decât banii pentru că rezultatele atrag şi bani mai devreme sau mai târziu. Datorită fanilor şi datorită acestui program incredibil, DDB, unde sunt cuprinşi tot cei care sunt fani ai acestui club mare, lucrurile se mai liniştesc şi la noi.

Sportiv, în ultimele meciuri la nivel de joc am arătat bine, chiar dacă rezultatele nu au fost cele mai bune. Sperăm să aducem cât mai multe puncte în ultimele 7 etape din sezonul regulat. Poate play-off-ul a fost obiectivul lui Dinamo la începutul acestui campionat, când au venit acei aşa-zişi investitori şi se vorbea de un anumit buget. Dar în momentul de faţă e foarte greu să te gândeşti că obiectivul este play-off-ul. E important să arătăm un joc consistent şi să aducem cât mai multe puncte„, a declarat Marius Nicolae, conform Look Sport.

Dinamo București se află pe locul 11 în clasamentul din Liga 1 după 23 de etape, cu 26 de puncte, la 10 puncte în fața lui Poli Iași, echipă aflată pe loc de retrogradare, și la opt distanță de Academica Clinceni, ultima clasată din zona de play-off.

Formația din „Ștefan cel Mare” are șapte victorii, cinci remize și 11 înfrângeri în cele 23 de meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, a înscris 23 de goluri și a primit 26.

  • Pentru Dinamo urmează meciul cu Astra, duminică, 21 februarie, ora 20.30, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, iar partida din etapa 24 este Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…