Adrian Păun, critici pentru arbitru, după CFR Cluj – FC Voluntari: „Am avut un gol valabil pe care numai dacă nu vrei nu îl vezi”. Mesaj clar și pentru specialiștii de la TV

Adrian Păun, critici pentru arbitru, după CFR Cluj - FC Voluntari: „Am avut un gol valabil pe care numai dacă nu vrei nu îl vezi”. Mesaj clar și pentru specialiștii de la TV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Păun, atacantul în vârstă de 25 de ani al lui CFR Cluj, a fost desemnat omul meciului în remiza cu FC Voluntari, scor 0-0, însă s-a arătat extrem de supărat după partidă.

CFR Cluj și FC Voluntari s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 23 din Liga 1, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar cele două formații au încheiat la egalitate, scor 0-0.

În minutul 71, Vinicius a trimis balonul cu capul din fața porții, Rîmniceanu a reținut, însă mingea a părut să fi trecut de linie și clujenii au cerut validarea golului. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue.

Adrian Păun, critici pentru arbitru, după CFR Cluj – FC Voluntari

Acea fază i-a supărat pe jucătorii lui Edi Iordănescu, iar Adiță Păun a criticat arbitrajul, dar și condițiile în care se prezintă terenurile de fotbal din România/

„Am controlat meciul în totalitate, în prima repriză am avut niște ocazii imense, am avut un gol valabil pe care numai dacă nu vrei nu îl vezi. Am văzut fazele acum după meci. Suntem supărați, e a treia oară când ratăm șansa să urcăm pe primul loc.

Bineînțeles că îmi reproșez după fiecare meci multe faze, trebuie să înscriu, să furnizez pase de gol. Au fost și erori grave de arbitraj. Nu ne rămâne decât să muncim în continuare la antrenamente și la Mediaș să câștigăm. Din păcate, mai mult vorbim și facem mai puțin în ultimele etape.

Așteptăm să ne calificăm în cupele europene, dar avem condiții de Liga 2. De la televizor, lumea vede lucrurile altfel, de ce nu câștigăm, de ce nu jucăm mai bine. Să vină și ei să vadă cum e. Terenul îi ajută în mare parte pe ei (n.r. pe adversari)”, a spus Adrian Păun, la flash-interviurile de după meci.

În urma remizei din Gruia, CFR Cluj rămâne pe locul secund în clasamentul Ligii 1, la egalitate de puncte cu liderul FCSB, 48 la număr. Podiumul este completat de către Universitatea Craiova, cu 44 de puncte.

De cealaltă parte, FC Voluntari ocupă penultimul loc în clasament, cu doar 21 de puncte, după cele 23 de etape disputate. Pe ultimul loc este Poli Iași, cu 16 puncte.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus