Paul Anton, strigăt de luptă după egalul cu Sepsi: „De-asta ne-am apucat de meseria asta!”

Paul Anton, strigăt de luptă după egalul cu Sepsi: „De-asta ne-am apucat de meseria asta!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Anton nu vrea să renunțe la calificarea în play-off-ul Ligii 1, deși remiza cu Sepsi o îndepărtează pe Dinamo de obiectiv. Mijlocașul „câinilor” a acuzat terenul, dar spune că jucătorii alb-roșilor ar trebuie să treacă peste orice obstacol.

Jucătorii lui Jerry Gane au resimțit efortul de la meciul cu FCSB, din Cupa României. Ricardo Grigore și compania au dat vina pe starea gazonului, deși acesta s-a prezentat peste așteptări. Administratorii au pornit instalația de încălzire.

Dinamo a remizat cu Sepsi și adună 26 de puncte după 23 de etape. Echipa din Ștefan cel Mare este la șapte puncte de ultimul loc care asigură calificarea în play-off.

Paul Anton, strigăt de luptă după egalul cu Sepsi: „De-asta ne-am apucat de meseria asta!”

Aș fi preferat să câștigăm, să luăm toate cele trei puncte. Pur și simplu nu am reușit să înscriem, am avut în față o echipă foarte bune, agresivă, care din punct de vedere defensiv a stat foarte bine.

Nici terenul nu ne-a ajutat, a fost foarte greu. Nu ne-au dat multe oportunități… Am avut de suferit, nu am fost la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic, dar asta este, de-asta ne-am apucat de meseria asta.

Mai sunt 7 etape, mai sperăm la obiectivul nostru, cât mai avem șanse matematice o să luptăm, vom vedea”, a declarat Paul Anton după meci.

Ricardo Grigore: „Normal că ne gândim la play-off!”

Ricardo Grigore a revenit pe teren după nouă meciuri și spune că echipa se va bate în continuare pentru calificarea în play-off.

„Nu știu ce să zic, băieții au putut să alerge și azi, a fost o săptămână de foc, cu meciuri din trei în trei zile, dar eu zic că ne-am descurcat bine. Normal că ne gândim la play-off, de asta jucăm.

Așteptăm și ziua de luni, dar nu știu ce va fi. Nu am primit nicio promisiune, așteptăm să vedem. Din câte se vede, s-au mai rezolvat din probleme, nu prea au mai fost discuții despre bani.

Sper din tot sufletul ca DDB să facă tot posibilul și să salveze clubul. Poate se vor rezolva lucrurile și va fi bine”, a declarat Ricardo Grigore la finalul meciului, la Digi Sport.

Dinamo – Sepsi 0-0! ECHIPELE DE START:

Dinamo: Eșanu – Sorescu, Puljic, R. Grigore, St. Filip – A. Bani, P. Anton, Vl. Achim, Fabbrini – Magaye Gueye, Nemec
Rezerve: Kongshavn, Bejan, Al. Răuță, Nepomuceno, A. Radu, G. Crețu, J. Gol, Morsay, A. Mihaiu
Antrenor: Ionel Gane

Sepsi: Niczuly – Deligiannidis, Ninaj, Bg. Mitrea, M. Ștefănescu – Bouhenna, Vașvari, Aganovic – Golofca, Safranko, N. Tamaș
Rezerve: Jesus Fernandez, Achahbar, Petrila, Csiszer, Dumiter, L. Fulop, Nouvier, Purece, Tortella
Antrenor: Leo Grozavu

Stadion: „Dinamo” (București)
Arbitru: Andrei Chivulete (București); Asistenți: George Neacșu (Argeș) și Andrei Constantinescu (București)

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…