Gabi Tamaş, gata să pună umărul la salvarea lui FC Voluntari. „M-am uitat la echipă, am văzut când au jucat şi cu Steaua”. Ce mesaj are pentru selecționerul Mirel Rădoi

Gabi Tamaş, gata să pună umărul la salvarea lui FC Voluntari. „M-am uitat la echipă, am văzut când au jucat şi cu Steaua”. Ce mesaj are pentru selecționerul Mirel Rădoi

Gabi Tamaș s-a întors în Liga 1 la 37 de ani. A plecat de la U. Cluj în plin campionat și vrea să ajute FC Voluntari să rămână în Liga 1. Fundașul a acordat un interviu în care a explicat de ce a luat această decizie și cât de mult contează că formația este condusă de Ioan Andone, fostul lui antrenor de la Dinamo.

Gabi Tamaș s-a întors în Liga 1 după doar șapte luni. În vara anului 2020 a plecat de la Astra Giurgiu și a semnat cu Universitatea Cluj, cu gândul să-i ajute pe ardeleni în lupta pentru promovare, iar acum s-a transferat la FC Voluntari, formație care își dorește să rămână în Liga 1. Gabi Tamaș a acordat un interviu în care a explicat ce rol au avut antrenorul Bogdan Andone și președintele Ioan Andone în această mutare.

„A contat şi faptul că Ioan Andone este aici?

Da. Bineînţeles că a contat. M-am înţeles foarte bine cu stafful echipei Voluntari când am fost la Astra. Mi-au zis dacă aş putea să vin, le-am spus lăsaţi-mă puţin să văd cum e pe aici, dacă aş putea să plec, pe la U Cluj. Şi am luat decizia de a mă întoarce în Liga 1.

M-am uitat la echipă, am văzut când au jucat şi cu Steaua, am văzut şi alte meciuri şi este un mare potenţial. Nu cred că este locul lor aici. O să vedeţi că la sfârşitul campionatului vom fi mai în faţă. Nu s-a ştiut că eu vreau să revin în Liga 1. A fost singura echipă cu care am vorbit”, a spus fostul internațional.

Gabi Tamaș își dorește să ajungă la echipa națională

Gabi Tamaș a jucat 66 de meciuri în tricoul primei reprezentative. Nu a spus „adio” echipei naționale și speră ca fostului coleg, selecționerul Mirel Rădoi, să aibă ochi și pentru el.

„Nu m-am gândit eu la revenirea la naţională, vă daţi seama că este greu, dar nu este imposibil. dacă ai o formă foarte bună şi arăţi în teren cine ştie… Dar aş prefera să se meargă cum s-a mers până acum, pe schimbare de generaţie şi să le dea şanse celor tineri care să dea Domnul să ajungă unde au ajuns şi generaţiile noastre”, a mai spus Gabi Tamaş, la Telekom Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]