Se dă startul celor mai mari competiții de schi alpin din România

Se dă startul celor mai mari competiții de schi alpin din România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Competiția FIS Children Trophy va avea loc în perioada 16 – 19 februarie în Poiana Brasov. Ajuns acum la cea de-a patra ediție, acest concurs va alinia la start un număr de aproximativ 100 de sportivi schiori, fete și băieți, din categoriile 12 – 14 ani și 15 – 16 ani.

Vor participa țări precum: Bulgaria, Ucraina, Grecia, Slovacia, Bosnia și Herțegovina, Ungaria si România.

În urma succesului edițiilor anterioare ale concursului de schi alpin pentru copii si tineret, Asociația de Turism Poiana Brașov, împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon, având sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, organizează și anul acesta în perioada 15 – 18 martie, a doua ediție a competiției de schi Poiana Brașov SES Cup 2021 (Small Evolving Ski Nations) – adresată sportivilor din 19 țări, inclusiv România.

„Vrem să organizăm etape ale curselor din Cupa Europei și, în viitor, chiar din Cupa Mondială la schi alpin”

Dan Ghiță, președintele Comitetului de Organizare FIS Children Trophy și FIS SES Cup, a explicat: „Competiția Poiana Brașov SES Cup ne-a fost atribuită de către Federația Internațională de Schi datorită capacităților noastre organizatorice și infrastructurii competiționale de nivel înalt pe care am reușit să o punem la dispoziție în ultimele două sezoane. Ne dorim și vom face eforturi în acest sens, să organizăm în Poiana Brașov etape ale curselor din Cupa Europei și, în viitor, chiar din Cupa Mondială la schi alpin. Pentru Poiana Brașov SES Cup, cu patru zile de concurs, în perioada 15 – 18 martie, așteptăm participarea unui număr de aproximativ 100 de sportivi. Acest număr a fost diminuat de condițiile impuse de pandemie”.

Ștefan Țînț, promotorul principal al evenimentului, subliniază sprijinul din partea Primăriei Brașov, care împreună cu sponsorii acestor evenimente, au reprezentat cheia succesului: „Pentru organizarea FIS Children Trophy și Poiana Brașov SES Cup, am reușit să strângem în ultimii patru ani, sponsorizări în valoare totală de 338.000 de euro. Dacă la prima ediție am reușit să atragem 50.000 de euro, iată că anul acesta, suma colectată se ridică la circa 110.000 de euro.

Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația de Turism Poiana Brașov este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii noastre”.

„Setăm un standard în organizarea competițiilor de iarnă în domeniului schiului”

„Mă bucur să văd ambiția aceasta, caracteristică nouă – brașovenilor. Astfel noi setăm un standard în organizarea competițiilor de iarnă în domeniului schiului. Avem nevoie de competiții relevante orferite copiilor noștri pentru că astfel vom forma generații valoroase. Dacă vom construi performanță în România, nu trebuie să începem cu vârful piramidei, ci cu bazele acesteia. Tocmai de aceea, trebuie să le oferim celor mici condiții excelente de participare” a completat și primarul orașului Brașov, Allen Coliban.

Primarul Allen Coliban a anunțat că are în plan extinderea capacității domeniului schiabil de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi, creșterea suprafeței schiabile de la 75 hectare, la 100 hectare (+33%), creșterea lungimii cumulate a pârtiilor de la 20 km la 30 km (+50%), construirea a două noi telescaune fixe de patru locuri, construirea unei gondole de 10 locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane / oră, două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara, acoperirea întregului domeniu schiabil existent cu instalații de produs zăpadă artificială și noi instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.

Cele doua competiții au fost finanțate de sponsori din sectorul privat: Mastercard Sponsor Oficial, TOTAL, BCR-ERSTE, Ana Hotels, ALTEX, Teleferic Grand Hotel, Alpin Restort Hotel, Husqvarna, Stoica&Asociații, Paste Băneasa, Omniasig Vienna Insurance Goup, Electroprecizia Holding și Hotel Escalade. FIS Children Trophy va continua să fie organizat în România până în anul 2022, fiind înscris în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).

Comitetul de organizare (CO) va asigura teste rapide de COVID – 19, pentru concurenții la competițiile FIS Children Trophy și FIS SES Cup și va pune la dispoziția acestora măști de protecție FFP2 pentru toți participanții, antrenorii, atleții și oficialii concursurilor, pe întreaga durată a defășurării  competitiilor.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Roman, fost campion olimpic la scrimă, susține și el aceste competiții: „Este vital pentru copii să aibă competiții acolo unde trăiesc, cresc și se antrenează. Cred că din acest punct de vedere, eu sunt cel mai bun exemplu pentru că am trăit în Brașov, aici am crescut, aici m-am antrenat, m-am format ca sportiv, am făcut performanță si am ajuns camion olimpic, iar concursurile care au fost organizate aici, în Brașov, m-au ajutat enorm să reprezint România la marile competiții din lume”.

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…