Mihai Leu împlinește azi 53 de ani. Cele mai frumoase șapte povești din cariera primului campion mondial profesionist din boxul românesc

Mihai Leu împlinește azi 53 de ani. Cele mai frumoase șapte povești din cariera primului campion mondial profesionist din boxul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Leu, primul campion mondial profesionist de box după Revoluţie al României, sărbătoreşte azi, 13 februarie 2021, împlinirea a 53 de ani, după ce a câştigat nenumărate meciuri în box la cel mai înalt nivel, dar și o bătălie cu o boală nemiloasă.

În 1987, hunedoreanul devenea campion mondial de box la juniori. Patru ani mai târziu, Leu a părăsit pugilismul amator în favoarea celui profesionist şi ajungea unul dintre starurile puternicului club german Universum Box-Promotion (Hamburg), pentru care boxa sub numele de ring Michael Loewe.

În 1997, românul a dobândit centura de campion al lumii (categoria semimijlocie, versiunea WBO) în faţa lui Santiago Samaniego.

Mihai Leu împlinește azi 53 de ani. Cele mai frumoase șapte povești din cariera primului campion mondial profesionist din boxul românesc

Mişa a devenit primul român de după Revoluţie care îşi adjudeca titlul mondial şi deschidea, astfel, calea altor nume ce aveau să aducă glorie tricolorului ca boxeri profesionişti, în frunte cu Leonard Doroftei şi Lucian Bute.

ProSport vă prezintă o parte din întâmplările importante ale carierei, alegînd șase povești despre viașa acestui imens sportiv.

Cum a fugit din România și cum a făcut rost de bani în Grecia

În 1987 ajungea la un turneu în Grecia, în localitatea Patras, unde nu a mai apucat să boxeze pentru că a luat decizia să fugă din țară. Stătea în cameră cu un pugilist din Iași, care avea dolari la el, și l-a rugat să-i dea o parte din valută, oferind în schimb bani românești. O sumă foarte mare. Colegul a zis că se mai gândește, iar Mihai i-a spus că nu are timp pentru că, dacă va accepta a doua zi, va fi prea târziu. Colegul nu s-a prins care era planul lui Leu.

Plecase din țară cu niște jachete din piele pe care a reușit să le vândă acolo și să facă rost de bani.

A plecat la Atena și a poposit la restaurantul București, unde se întâlneau mulți români. A stat în capitala Greciei mai bine de două luni. Românii l-au rugat să rămână în Grecia, dar cu ajutorul unui prieten al tatălui său care a intrat în contact cu un șofer de tir care mergea regulat către Marea Britanie. La fiecare punct de frontieră era ascuns într-o ladă aproape de locul unde dormea șoferul. Așa s-a întâmplat până în Franța… La Paris a stat 5 zile, apoi a plecat spre Germania. La granița dintre cele două state trebuia să inventeze ceva… A mers cu un autoturism și a fost ascuns în portbagaj. A ajuns la Bayer Leverkusen.

Aici a lucrat trei zile la o măcelărie, unde tranșa carne și se ocupa de transportul mărfii… Nu avea nicio marcă germană  și i-a cerut patronului să-l plătească în avans. Acesta l-a refuzat! Nu avea nici schimburi, doar mâncare la prânz. A ajuns la un club acolo, în oraș, cu ajutorul unui prieten pugilist… Care l-a contactat după lungi căutări, în 1987.

Amore mio, ești campion mondial

În timpul meciului cu Santiago Samaniego, partidă pentru titlul mondial, Mihai Leu a avut două momente deosebite. În repriza a treia a avut o problemă medicală, iar între reprizele 4 și 5 a avut intenția să abandoneze. Soția l-a rugat pe antrenor să oprească lupta dacă sportivul din Hunedoara se simte foarte rău. Antrenorul i-a spus pugilistului român că milioane de români se uită la el și așteaptă să devii campion mondial. La finalul meciului cea care i-a comunicat că este campion mondial a fost chiar soția: Amore, ești campion mondial!

Anna a plâns când a intrat în România pentru prima dată

Relația de iubire cu Anna, o italiancă superbă, care i-a devenit soție. A cunoscut-o într-o cafenea. Obișnuia ca în fiecare dimineață să bea cafea într-un anumit loc. S-a legat o relație de prietenie între ei, iar prima venire a Annei în România a fost în 1991. Spune că atunci când a trecut granița, Ana a fost șocată de gropi și de întunericul de pe stradă. Începuse să plângă că voia să se întoarcă în Germania. Acum sunt impreună de trei decenii, au împreună un copil, Marco.

Vitali Klitchko, prietenie de decenii

Prietenia cu Vitali Klitchko. La clubul din Germania unde a boxat l-a cunoscut pe ucrainean și au o relație de prietenie care datează de mult timp. Se aud și azi la telefon, Vitali este primar la Kiev. Și-ar fi dorit mult Mihai să înfrățească cele două orașe, Hunedoara și Kiev.

Cum a învins cancerul și ce dialog a avut cu anestezista

Probleme medicale grave. În ultimii ani se știe că Mihai Leu a trecut peste un cancer de colon și a depășit aceste momente grele din viața lui și a luptat pentru fiecare minut, zi sau secundă de viață… A crezut tot timpul că se va face bine și s-a vindecat.

Înaintea unei operații la Spitalul Fundeni, anestezista l-a întrebat, strângându-i mâna, dacă e pregătit să învingă din nou. A răspuns: Da! Și a învins o maladie foarte gravă. Anna Leu recunoaște că i-a fost mai greu când află că Mihai Leu se urcă la volan, fiind pilot de raliuri. Mai ales că s-a răsturnat de câteva ori… Dar continuă să-și ducă pasiunea mai departe. Nu se teme de absolut nimic atunci când pilotează.

De ce nu a ajuns fotbalist

Cel mai bun prieten este Ioan Andone, cu care discută mult și petrece timp. Spune că nu regretă că s-a făcut fotbalist, deși i-ar fi plăcut, pentru că astfel nu ar fi cunoscut-o pe Ana, actuala soție.

Leu a fost nevoit să-şi încheie cariera de pugilist profesionist din cauza unei accidentări la braţ, însă palmaresul său rămâne şi azi de invidiat: a părăsit ringul neînvins, după 28 de victorii din tot atâtea posibile, 10 din acestea încheindu-se prin KO.

Moment uluitor trăit la Belfast

Mihai Leu este, printre altele, arbitru internațional la profesioniști. Arbitrează la masă. La o gală care a avut loc la Belfast a trăit un moment uluitor: în sală, când se făcea cântarul, au intrat niște gangsteri care au descărcat pistoalele în câțiva inși aflați la cinci metri de Mihai. A spus că s-a temut destul de mult pentru viața lui.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…