LPF atacă: „Avem deja două mașini de VAR!”. FRF blochează arbitrajul video în Liga 1! Costuri de zece ori mai mari | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre problemele de arbitraj din Liga 1 și despre stadiul implementării VAR-ului în România.

Acesta susține că tehnologia VAR este deja pregătită pentru a fi pusă la dispoziție instruirii arbitrilor români, însă Federația Română de Fotbal a informat că nu dispune de fondurile necesare acestui proces și a solicitat Ligii Profesioniste de Fotbal să suporte costurile.

Justin Ștefan s-a arătat deranjat de scrisoarea primită din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, prin care aceasta cere Ligii să suporte costuri de 5-10 ori mai mari decât cele anunțate inițial de către Răzvan Burleanu și despre care președintele spunea că vor fi achitate de către FRF.

Justin Ștefan a pus tunurile pe FRF, după greșelile de arbitraj

„Ei au spus că au dat drumul la pregătirea arbitrilor. În momentul de față, nu mai înțeleg dacă au dat sau nu drumul. La momentul ăla au spus să rezolvăm noi problema tehnologică. Am rezolvat-o. Există deja două mașini de VAR care sunt pregătite de către deținătorul de drepturi și care pot fi spus la dispoziția CCA pentru pregătirea arbitrilor. Pregătirea arbitrilor, potrivit protocolului FIFA, trebuie să dureze cel puțin cinci luni, deci degeaba avem noi mașinile. Noi ne uităm la mașini și constatăm că sunt foarte frumos echipate. Deci noi am rezolvat partea tehnologică.

Am primit ieri o scrisoare din partea CCA din care rezultă că vor să suportăm noi costurile pentru pregătirea arbitrilor, ceea ce nu se va întâmpla. Nu vreau să trag această concluzie (n.r. că nu au început pregătirea). Poate că au făcut anumite faze premergătoare care nu țin neapărat de protocol. Din momentul în care vom semna protocolul, va curge acel termen. În momentul de față, din cauza faptului că Federația nu are fonduri pentru pregătirea arbitrilor sau nu vrea să aloce fonduri, proiectul se întârzie.

«Plătiți voi pregătirea, pentru că e vorba despre VAR-ul pentru Liga 1», dar e eronat. Noi plătim tehnologia. Noi tehnologia am rezolvat-o cu sprijinul partenerului media.

Sub nicio formă nu vom plăti pregătirea arbitrilor, nici dacă am avea disponibili bani pentru pregătirea arbitrilor. Bineînțeles că nu am bugetat așa ceva, pentru că nu ne ocupăm de așa ceva.

Sunt declarațiile domnului Burleanu de acum câteva luni, prin care a spus că s-au apucat de pregătirea arbitrilor, că acele costuri sunt suportate de ei și că ele sunt în jur de 50-100 de mii de euro. În scrisoarea pe care am primit-o ieri, costul se ridică la 500 de mii de euro.

M-am săturat de povestea asta! Nu știu dacă e ipocrizie, proastă comunicare la nivelul FRF, rea intenție, un conflict inutil cu LPF sau lupte de orgolii care țin de nivelul personal și care cred că ar trebui depășite pentru că diferența dintre mine și domnul Burleanu știți care e? Din punctul meu de vedere, eu vreau să rezolvăm problema”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…