Anunț important pentru Dinamo! Cum poate fi salvat clubul roș-alb: „Își pot asuma asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Gerea, membru „Elite” în programul „DDB”, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre soluția prin care Dinamo se poate salva de la pierzanie.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 25 de puncte obținute cupă 22 de meciuri jucate.

Cum poate fi salvată Dinamo

Andrei Gerea susține că insolvența poate reprezenta o soluție pentru Dinamo, având în vedere situația în care se află. Acesta spune că suporterii formației din „Ștefan cel Mare” pot găsi sursele de finanțare necesare pentru a susține acest demers.

„Insolvența este întotdeauna o soluție pentru a supraviețui, mai ales dacă ai certitudinea că poți beneficia de niște surse de finanțare constante. Suporterii îsi pot asuma acest lucru. Din punctul acesta de vedere, insolvența poate reprezenta o soluție. Vom vedea dacă vom ajunge acolo”, a declarat Andrei Gerea, la ProSport Live.

Cosmin Contra, desființat de Dinamo

Andrei Gerea consideră inadmisibil faptul că Cosmin Contra s-a adresat comisiilor pentru a obține banii restanți din partea lui Dinamo. Acesta susține că fostul antrenor al clubului roș-alb nu merită acei bani, deoarece și el este părtaș la situația precară în care se află formația bucureșteană.

„Domnul Contra, măi frate, tu ești unul dintre aceia care a provocat acest dezastru și tu acuma vrei bani zicând că ai muncit. Păi nu, tu ai provocat acest dezastru și vrei bani pentru dezastrul pe care l-ai provocat. Asta mi se pare o mizerie și, în cazul lui, în mod normal, ar trebui să renunțe la acești bani, pentru că nu-i merită”, a mai spus Andrei Gerea.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată la Euro 2024
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată la Euro 2024
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…