CFR Cluj s-a despărțit de unul dintre jucătorii aduși de Dan Petrescu. Câți bani încasează formația campioană după transferul lui Jakub Vojtus

CFR Cluj s-a despărțit de unul dintre jucătorii aduși de Dan Petrescu. Câți bani încasează formația campioană după transferul lui Jakub Vojtus

După ce a plecat Damjan Djokovic, CFR Cluj s-a mai despărțit de un jucător. Atacantul Jakub Vojtus a părăsit formația din Gruia și s-a transferat la Mezakavesd Zsary FC, din Ungaria. Ardelenii vor încasa 100.000 de euro în urma acestei afaceri.

În perioada în care a antrenat pe CFR Cluj, Dan Petrescu a cerut mereu jucători. Șefii au încercat să-l mulțumească și unul dintre fotbaliștii pe care l-au adus la începutul sezonului a fost Jakub Vojtus. Slovacul a fost adus de la Academica Clinceni, dar nu a reușit să impresioneze la formația din Gruia. A jucat 11 meciuri în toate competițiile și nu a marcat niciun gol.

Atacantul de 28 de ani mai avea contract un an. Telekom Sport susține că CFR Cluj o să încaseze 100.000 de euro în urma acestui transfer.

„Clubul CFR 1907 Cluj şi formaţia Mezőkövesd Zsóry FC din prima ligă ungară au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Jakub Vojtuš. Mulţumim, Jakub Vojtuš, multă baftă mai departe în carieră”, se arată în comunicatul oficial al lui CFR Cluj.

Edi Iordănescu vrea urgent transferuri la CFR Cluj

CFR Cluj a anunțat transferul lui Jakub Vojtuš la o zi după plecarea lui Damjan Djokovic. Rizespor a plătit 400.000 de euro pentru jucătorul croat, care va câștiga 750.000 de euro în un an și jumătate de contract. Dan Petrescu a pierdut bătălia cu Marius Șumudică pentru fostul mijlocaș al formației din Gruia.

„Nu cred că se supăra Dan Petrescu, el știe cum merge în fotbal. Am lucrat bine cu domnul Dan Petrescu în ultimii trei ani și jumătate, dar acum începe o aventură nouă pentru mine.

La CFR, mi-am găsit o casă, m-am găsit foarte bine la Cluj, în România. O să mă întorc cu siguranță. Mă bucur pentru tot ceea ce am făcut cu colegii mei și pot să plec cu capul sus. Bineînțeles că le-am spus să îmi păstreze o medalie de campion. Țin cu echipa și sper să repete performanța”, a spus Damjan Djokovic la plecarea în Turcia.

Edi Iordănescu este îngrijorat și le-a cerut conducătorilor transferuri urgente.

„Aveam nevoie de un jucător, dar a plecat Djokovic și acum avem nevoie de doi. Îl aștept pe primul ca să mă pot gândi și la al doilea. Avem nevoie la mijloc de un jucător de creație”, a declarat Edi Iordănescu după ce formația CFR Cluj a câștigat cu 3-1 duelul din deplasare cu FC Hermannstadt.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania