Mihai Rotaru a promis „trei jucători”. Până acum, „transferurile” Craiovei sunt: nepotul lui Balaci, doi preparatori şi prelungirea contractului lui Mamut

Redactor:
Cosmin Staicu
Mihai Rotaru a promis „trei jucători”. Până acum, „transferurile” Craiovei sunt: nepotul lui Balaci, doi preparatori şi prelungirea contractului lui Mamut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Perioada de mercato este în toi, campionatul s-a reluat şi el de ceva vreme, iar Universitatea Craiova nu a punctat la niciun capitol: nu a transferat niciunul dintre cei 3 jucători promişi de finanţatorul Mihai Rotaru şi nici nu a câştigat vreun meci în Liga 1.

„Vom aduce maxim trei jucători. Am demarat discuţiile. Vom juca miercuri-duminica până în mai şi trebuie să avem un lot super dimensionat” spunea Mihai Rotaru în urmă cu o lună.

Între timp, în Bănie nu a ajuns niciun nou jucător la prima echipă, chiar dacă a făcut câteva transferuri.

I s-a prelungit contractul lui Mamut

Deşi cea mai mare problemă a vicecampioanei în această perioadă este antrenorul principal, Corneliu Papură fiind contestat vehement din toate părţile, clubul din Bănie nu este activ nici pe piaţa transferurilor. Spaniolul Juan Camara, anunţat în premieră de ProSport ca fiind în vizorul Universităţii Craiova, aşteaptă încă răspunsul de la FIFA, după memoriul depus, abia apoi ar putea semna cu gruparea din Bănie.

Între timp însă etapele se scurg, iar atmosfera din oraş este explozivă, fanii fiind nemulţumiţi de lipsa transferurilor, de rezultate şi mai ales de menţinerea pe banca tehnică a lui Cornel Papură.

Primul transfer al iernii la Universitatea Craiova nu este de fapt o noutate.

Lui Ivan Mamut i s-a activat opţiunea de transfer definitiv, el fiind iniţial împrumutat de la formaţia de ligă secundă Inter Zapresic. Deşi croatul nu a reuşit, din postura sa de vârf de atac, niciun gol în Liga I, iar Craiova are numai două goluri marcate în ultimele cinci meciuri, Mamut i-a convins pe conducătorii clubului să-i activeze clauza de cumpărare.

Atanas Trică, lovitură de imagine

Al doilea transfer al Universităţii Craiova este în primul rând o lovitură de imagine, fiindcă oltenii l-au adus în club pe nepotul uriaşului Ilie Balaci. Atanas Trică este, la cei 16 ani ai săi, în primul rând nepotul „Minunii Blonde”, iar apoi un junior de perspectivă. Se pare că însuşi Mihai Rotaru a insistat pentru ca „Ati” să ajungă în Bănie, unde s-a alăturat echipei secunde a clubului.

Nu la fel de insistent s-a dovedit finanţatorul oltenilor în cazul aducerii unor jucători de valoare în iarna aceasta.

Doi preparatori străini au descins în Bănie

Alte două transferuri au reuşit oltenii la nivelul staff-ului, prin aducerea celor doi preparatori fizici străini: Rui Santos şi Ian Coll.  Portughezul Rui Santos a lucrat în sezonul precedent la Reading, în Championship, iar scoţianul Ian Coll vine de la Ludogorets Razgrad, după ce a fost şi în staff-ul lui Celtic Glasgow. „Vrem să completăm staff-ul. Nu suntem o echipă care să ne batem pe presing sus. Acum, toată echipa evoluează la 60%. Astea sunt estimările noastre. E îmbucurător că putem crește“ spunea Mihai Rotaru la finalul turului.

Oricum, două probleme majore se constată în evoluţia echipei din Bănie: golurile puţine şi căderea fizică a echipei în repriza secundă. Dacă prima problemă ar putea fi rezolvată abia la revenirea lui Elvir Koljic, cea de-a doua se vrea pusă la punct prin venirea celor doi preparatori străini.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…