Daniel Pancu, ultimatum din partea conducerii! Ce obiectiv pe termen scurt i-a fixat Poli Iași pentru a nu fi demis | EXCLUSIV

Daniel Pancu, ultimatum din partea conducerii! Ce obiectiv pe termen scurt i-a fixat Poli Iași pentru a nu fi demis | EXCLUSIV
  • Publicat:

Eșecul suferit la Mediaș, al doilea consecutiv, a țintuit echipa ieșeană pe ultimul loc în Liga I. După un start de retur dezastruos, cu un singur punct obținut în primele trei etape, Poli Iași a preluat „lanterna”, iar în Copou situația devine tot mai îngrijorătoare. Daniel Pancu este în mare pericol de a fi demis și a primit un ultimatum din partea conducerii.

Asta în condițiile în care Iașiul are în față un program infernal, după meciul de miercuri cu UTA urmând 3 dueluri de foc, cu FCSB, Craiova și Sepsi, echipe clasate pe primele patru locuri.

Susținut până acum cu insistență de președintele executiv Ciprian Paraschiv, antrenorul Daniel Pancu își vede postul pus în pericol după eșecul de la Mediaș.

Daniel Pancu a primit ultimatum din partea conducerii lui Poli Iași: 4 puncte cu UTA și FCSB sau va fi demis

Înfrângerea suferită cu Gaz Metan diminuează serios șansele ca Poli să mai poată obține cel puțin 5 puncte din „tripla” cu Mediaș, UTA și FCSB, obiectiv fixat de către conducere după eșecul din Cupou cu FC Botoșani.

Cum Iașiul a pierdut la Mediaș, echipa lui Daniel Pancu mai poate obține în cel mai fericit caz șase puncte cu UTA și FCSB. Cert este că orice alt rezulat decât victoria cu UTA, miercuri, în Copou, va duce cel mai probabil la schimbarea antrenorului Daniel Pancu.

Întrebat dacă postul lui Daniel Pancu este în pericol, președintele executiv Ciprian Paraschiv a evitat un răspuns ferm, dar a admis că Poli este obligată să câștige partida de pe teren propriu cu UTA, programată miercuri.

„Este clar că miercuri nu avem decât varianta victoriei. Va trebui să găsim resurse să depășim acest moment greu generat atât de rezultatele sportive, cât și de starea de sănătate a jucătorilor și a celor din staff-ul tehnic. Este nomal ca suporterii să fie supărați și nemulțumiți. Nici noi nu suntem mulțumiți. Daniel știe foarte bine că avem nevoie de rezultate și, în același timp, este conștient că meciurile următoare reprezintă adevărate examene pentru cariera sa”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv pentru ProSport.

Primarul Mihai Chirica, mesaj ferm către jucătorii lui Poli Iași: „Joacă totuși pentru capitala Moldovei, nu pentru o suburbie a Bucureștiului”

Contactat de ProSport, primarul Iașiului, Mihai Chirica s-a declarat nemulțumit de faptul că jucătorii nu evoluează ”cu mai mult nerv” și a punctat că dacă echipa nu obține rezultate în următoarele două etape este indicat să se ia decizii la club.

„Nu am apucat să vorbesc cu nimeni de la club, am așteptat să vină echipa de la Mediaș. Dar am vorbit înainte de meciul de la Mediaș cu membrii Comitetului Director și s-a stabilit obținerea a cinci puncte în următoarele trei etape. Nu ne convine absolut deloc starea în care se află echipa.

Mă surprinde că nu au un pic mai multă vână în ei, joacă totuși pentru capitala Moldovei, nu pentru o suburbie a Bucureștiului, echipe de la care luăm bătaie. Eu sper ca următoarele meciuri să fie cu succes. În lipsa unor rezultate pozitive cu UTA și FCSB trebuie luată o decizie radicală la echipa de fotbal”, a declarat pentru ProSport primarul Mihai Chirica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…