Jucătorii Universității Craiova și-au pierdut încrederea după seria de egaluri. Ștefan Vlădoiu: „Ne e teamă de toată lumea”

Redactor:
Cosmin Staicu
Jucătorii Universității Craiova și-au pierdut încrederea după seria de egaluri. Ștefan Vlădoiu: „Ne e teamă de toată lumea”
  • Publicat:

După ce Universitatea Craiova a remizat pe teren propriu cu Viitorul, scor 1-1, şi a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie, jucătorii olteni se tem că ar putea pierde şi podiumul, în condiţiile în care s-au îndepărtat de primele două clasate, FCSB şi CFR Cluj.

Fundaşul Ştefan Vlădoiu spune că moralul echipei este în suferinţă şi că este nevoie urgentă de un succes, chiar în următoarea etapă, cu FC Voluntari. Internaţionalul de tineret spune că după această serie nefastă el şi colegii săi se tem de orice adversar, ţinând cont că nu au reuşit să marcheze decât 2 goluri în ultimele 5 meciuri.

Ștefan Vlădoiu, fundașul Universității Craiova, și-au pierdut încrederea după seria de egaluri: „Ne e teamă de toată lumea”

„Nu vrea să intre mingea în poartă, pentru că ați văzut că am avut ocazii mari. Consider că am făcut o primă repriză foarte bună cu Viitorul, ei nu au avut nicio ocazie. Apoi, imediat în repriza a doua, la prima acțiune ne-au egalat cu o execuție extraordinară. Da, e foarte puțin să marchezi 2 goluri în 5 partide. În situația de față, da, podiumul este în pericol. Trebuie să câștigăm cât mai repede și să nu mai pierdem puncte. Ne e teamă de toată lumea. Noi trebuie să ne facem jocul și să obținem cât mai multe victorii, ca să rămânem acolo sus.

Sperăm să spargem gheața la Voluntari, pentru că nu am reușit să câștigăm de câteva meciuri. Este foarte important pentru moralul nostru. Avem 6 partide în două săptămâni, este greu, obositor, dar asta ne este meseria. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede și să câștigăm cât mai multe puncte. Sigur că are Craiova șanse la campionat, doar că trecem printr-un moment mai greu. Așa este în fotbal, sunt perioade bune și perioade mai puțin bune“, a declarat Ștefan Vlădoiu.

Universitatea Craiova joacă în etapa a a 19-a a Ligii I cu FC Voluntari, marţi, 26 ianuarie, de la ora 17.30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…