Prima reacție a lui Marius Șumudică după ce s-a despărțit de Gaziantep: „Am ajuns la o înțelegere!” | EXCLUSIV

Prima reacție a lui Marius Șumudică după ce s-a despărțit de Gaziantep: „Am ajuns la o înțelegere!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaziantep și Marius Șumudică (49 de ani) se despart de comun acord, luni. Imediat după ce s-a înțeles cu conducerea formației din sud-estul Turiciei, Șumi a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru ProSport.ro.

Marius Șumudică a reușit performanțe istorice cu Gaziantep. În acest moment, formația ocupă locul trei în Super Lig.

Marius Șumudică confirmă că a plecat de la Gaziantep

Tehnicianul român a declarat pentru ProSport că se desparte de Gaziantep. Totul urmează să fie concretizat luni.

„Este adevărat. Am ajuns la o înțelegere și de comun acord vom rezilia luni dimineață”, a declarat Marius Șumudică pentru ProSport.

Turcii au anunțat pe site-ul oficial despărțirea de antrenorul român, aflat aproape de Al-Shabab, după ce relația sa cu șefii lui Gaziantep a devenit tot mai dificilă în ultimul timp, deși echipa ajunsese pe primul loc în Turcia, depășind nume mari, precum Galatasaray, Beșiktaș și Fenerbahce.

„Drumurile noastre se despart de comun acord, după aproximativ un sezon și jumătate. Dorim să-i mulțumim lui Șumudică și echipei lui pentru contribuția pe care au avut-o la ascensiunea echipei noastre. Le dorim succes în carierele lor”, a fost mesajul celor de la Gaziantep, după despărțirea de Marius Șumudică.

Gaziantep a pierdut în deplasare la Sivasspor cu scorul de 1-2, iar Marius Șumudică a fost subiectul unui episod rasist, în direct la o televiziune din Turicia. Mai mult, tehnicianul român a intrat și în conflict cu oficialii clubului Gaziantep, înainte ca părțile să ajungă la un acord pentru rezilierea contractului.

„S-au spus multe despre mine, inclusiv că alerg doar după bani. Dacă urmăream doar partea financiară, nu mai eram aici. S-a spus înaintea meciului că am primit o ofertă de prelungire, nu e adevărat. Președintele vrea să-mi ia 10% din salariu. Nu pot accepta asta.

Eu le-am dat jucătorilor 80.000 de euro din buzunarul meu, am făcut-o cu plăcere. Președintele m-a întrebat de ce nu am dat banii la club. Salariul meu aici e de 600.000 de euro, să știe toată Turcia!”, a declarat Marius Șumudică.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…