Australian Open 2021: românii și-au aflat adversarii din calificări! Avem un număr record de reprezentanți

Australian Open 2021: românii și-au aflat adversarii din calificări! Avem un număr record de reprezentanți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentanții României și-au aflat adversarii din calificările turneului de la Australian Open 2021! Meciurile se dispută în mod excepțional în afara Australiei: la Dubai – concursul masculin, respectiv Doha – cele de pe tabloul feminin.

Calificările de la Australian Open debutează duminică, iar România are nu mai puțin de 7 reprezentanți în cele două turnee preliminare, 6 jucătoare și un singur tenismen. Marius Copil este singurul român care participă în calificările masculine.

Laura Ioana Paar, Jaqueline Cristian, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Irina Bara și Gabriela Talaba sunt româncele care forțează calificarea pe tabloul principal feminin de la Australian Open 2021!

Reprezentanții României și-au aflat adversarii din calificările Australian Open 2021

Laura Ioana Paar (193 WTA) se va duela cu Maryna Zanevska din Belgia (252 WTA), Jaqueline Cristian (168 WTA) o întâlnește pe Rebecca Marino (Canada, 312 WTA), în timp ce Mihaela Buzărnescu (137 WTA) se duelează cu Lara Arruabarena (Spania, 165 WTA).

Monica Niculescu (144 WTA) este și ea nevoită să treacă prin focurile calificărilor și o va întâlni pe Francesca Jones (Marea Britanie, 241 WTA)! Irina Bara (119 WTA) joacă împotriva niponei Yuki Naito (184 WTA), iar Gabriela Talaba (205 WTA) se luptă cu Chloe Paquet (Franța, 187 WTA).

Record de români la Australian Open

Marius Copil (217 ATP), singurul reprezentant al României în turneul de calificare masculin, îl are ca oponent pe australianul Dane Sweeney (794 ATP), posesor al unui wild card! Pentru a obține biletul pentru tabloul principal, un jucător are nevoie de trei victorii în calificări. În total, avem 15 reprezentanți la Australian Open 2021, în calificări și pe tablourile principale, un record pentru tenisul românesc.

Pe tabloul principal de la Australian Open au fost acceptate direct cinci jucătoare din România: Simona Halep (2 WTA), Patricia Țig (54 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) și Ana Bogdan (92 WTA). În probele de dublu vor participa Horia Tecău (alături de Marcelo Melo din Brazilia), Monica Niculescu, în echipă cu Patricia Țig, Irina Begu alături de Nadia Podoroska (Argentina), Andreea Mitu în tandem cu Raluca Olaru și Ana Bogdan alături de Rebecca Peterson (Suedia).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare