Jean Vlădoiu, reacție sinceră când a fost întrebat despre situația de la Dinamo: „Doamne ferește! E foarte greu să accepte așa ceva” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion „Jean” Vlădoiu, noul președinte al celor de la FC Argeș, a acordat în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a vorbit, printre altele, despre situația de la Dinamo.

Fost atacant la Dinamo în perioada 1998-1999, Jean Vlădoiu deplânge situația în care a ajuns clubul din „Ștefan cel Mare” și speră ca acesta să fie salvat de un om potent din punct de vedere financiar.

Mai mult decât atât, acesta a lăudat lotul echipei Dinamo, însă a explicat faptul că jucătorii nu se pot antrena la capacitate maximă și nu pot da același randament bun dacă situația financiară este una atât de dificilă.

Jean Vlădoiu, despre situația de la Dinamo

„Doamne ferește! Sper să găsească un om să vină, mi-e greu să cred că numai suporterii pot face față acestor cheltuieli enorme. Această echipa merită, e un mare brand, să pierdem un asemenea…. Au venit, au promis, nu s-au ținut de cuvânt, de unde să știm? Se mai întâmplă și la nivelul ăsta asemenea surprize neplăcute.

Au echipă foarte buna, se pot lupta cu oricine, dar dacă jucătorul merge fară bani luni de zile, e foarte greu să accepte așa ceva. Dacă nu pui bani deoparte e foarte greu.

(n.r. Nu vă enervează?) Nici nu mă bucură. Apar diverse probleme, am trecut și eu prin lucrurile astea. Nu mi-aș dori că un român care investește la un club să ne facă așa ceva. S-a întâmplat”, a spus Jean Vlădoiu, pentru ProSport.

Soiledis, aproape de FC Argeș

În calitate de președinte al lui FC Argeș, Jean Vlădoiu vrea să dea o primă lovitură. Acesta este pe cale de a-l aduce pe Aristidis Soiledis (29 de ani), fundașul stânga al lui FCSB.

„Am ajuns la un consens cu Argăseală, rămâne de văzut daca ei pot convinge jucătorul, eu nu îl pot convinge. Noi nu îi putem plati un salariu așa mare lui Soiledis, dar îi pot garanta că joaca, onorariul promis îl vom respecta în aceste 6 luni. E valoros, ne poate ajuta. Lotul nostru e destul de numeros, dar îl putem îmbunătăți”, a mai spus Jean Vlădoiu, penru ProSport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…