Marius Șumudică, antrenor la Universitatea Craiova? „E din altă categorie, a Luceștilor, a lui Cosmin Olăroiu” | EXCLUSIV

Andrei TrifanDaniel Nazare
Marius Șumudică, antrenor la Universitatea Craiova? „E din altă categorie, a Luceștilor, a lui Cosmin Olăroiu” | EXCLUSIV

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, susține că Marius Șumudică, actualul antrenor de la Gaziantep – liderul campionatului din Turcia -, este tipul de antrenor cerebral, care nu lasă nimic la voia întâmplării.

Marius Șumudică (49 de ani) a fost desemnat cel mai bun tehnician al anului 2020 în Turcia de către publicația locală „Futbol Arena”.

Cu fostul rapidist pe banca tehnică, Gaziantep a pierdut un singur meci în acest sezon, cel cu Galatasaray din prima etapă, scor 0-3.

Sondajul a fost făcut de cei de la Futbol Arena pe Instagram, iar Marius Șumudică a fost desemnat antrenorul anului 2020, după ce a primit 40.617 voturi.

Marius Șumudică, antrenor la Universitatea Craiova? „E din altă categorie, a Luceștilor, a lui Cosmin Olăroiu”

„Universitatea Craiova are antrenor. E Corneliu Papură și trebuie lăsat să vedem ce face. Nu știu dacă e antrenor cu care să ia Mihai Rotaru titlul, timpul și rezultatele vor decide. Sunt doar câțiva antrenori care ar putea garanta succesul.

Șumudică? Nu îl văd la Craiova acum. E din altă categorie. A Luceștilor, a lui Cosmin Olăroiu, a lui Reghecampf. E antrenor de top. Se vor bate cluburile mari din Turcia pe el”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Prosport.

Marius Șumudică trece prin cel mai bun moment al carierei, după ce a urcat pe primul loc în clasamentul din Super Lig, iar antrenorul român nu duce lipsă de oferte.

Tehnicianul momentului din Turcia a vorbit la TV despre situația sa de la Gaziantep. În direct, Marius Șumudică a dezvăluit că este sunat de o persoană din Arabia Saudită, acolo unde este dorit după performanțele reușite cu Gaziantep.

  • Debutul lui Șumudică în calitate de tehnician în Liga 1 s-a produs în urmă cu fix 11 ani, când Jean Pădureanu i-a oferit posibilitatea să o pregătească pe Gloria Bistrița, pe 4 ianuarie 2010.

Ca să fiu sincer, aș vrea să mai trag tare doi-trei ani. Și apoi să mă retrag spre familie. De 17-18 ani fac lucrul ăsta și nu am stat acasă – Marius Șumudică

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]