Gabi Szabo și-a adus aminte de atmosfera pe care a găsit-o la CSM București: „Se bârfeau unii pe alții” + Ce datorii avea clubul în 2017 | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Szabo (45 de ani), președinte la CSM București, a acordat un interviu pentru emisiunea ProSport Live și a dezvăluit momentele în care a preluat clubul bucureșean în martie 2017.

Fosta sportivă susține că era un haos la această grupare, iar datoriile acumulate erau imense. De asemenea, primea sms-uri prin care angajații se bârfeau între ei, iar toate contractele au fost refăcute pentru că erau pline de erori de redactare.

Acum trei ani, datoriile clubului însumau 5,6 milioane de lei, conform declarațiilor oferite de Gabi Szabo.

Gabi Szabo și-a adus aminte de atmosfera găsită când a preluat pe CSM București: „Se bârfeau unii pe alții” + Ce datorii avea clubul în 2017

„Din decembrie 2017 ocup postul de director general prin concurs, la concurs a participat și o altă persoană. Oglinda unui manager sau conducător se reflectă și prin auditarea lui. În 4 iulie 2017, când mi-a fost predat clubul, habar n-am avut ce se întâmplă în acest club.

L-am invitat pe directorul general adjunct din acel moment, care era delegat cu semnătură de la directorul general. Pe 6 iulie a venit Curtea de Conturi. Nu am fost anunțată de aceasta vizită, au venit peste mine cele două doamne și mi-am dat seama imediat de anvergura problemelor din club”, și-a amintit Gabi Szabo.

„Coordonarea clubului era a directorului general adjunct. Am făcut adresă la Primărie și am cerut auditarea clubului. A fost gata în noiembrie, iar în noiembrie am avut raportul auditului din Primărie

Pe procesul verbal primit în martie 2018, atunci am preluat practic clubul, sunt debite de 5,6 milioane de lei, constatate de Curtea de Conturi. Furnizori, organizări de competiție fără buget de organizare. S-a depășit bugetul pentru așa ceva cu multe zeci de mii de euro .

Imediat am dat decizia internă, că să studiem documentele din arhivă. Am văzut că majoritatea lucrurilor sunt prescrise. Când am ajuns la CSM se bârfeau unii pe alții, dovada sunt și mesajele primite, unii încercau să se puna bine cu mine dând în colegul de lângă el. Mi s-a părut necolegial.

Am identificat o organigrama cu 70 de posturi, doar 10 aveau contracte de munca, restul detașări. Foarte multă dezordine, multe greșeli pe contractele de activitate sportivă. A trebuit să schimbam toate contractele, să stam de vorbă cu fiecare sportiv în parte, a fost o muncă uriașă. Au fost probleme de organizare, dar și pe partea sportiva trebuia ținută ștacheta sus”, a recunoscut Gabi Szabo.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare