Nici spaniolii nu-l mai găsesc pe Pablo Cortacero! „Un haos total, nu a mai dat un semn de viață!”. Jurnaliștii iberici, cuvinte dure la adresa finanțatorului de la Dinamo

Andrei Preotu
Nici spaniolii nu-l mai găsesc pe Pablo Cortacero! „Un haos total, nu a mai dat un semn de viață!”. Jurnaliștii iberici, cuvinte dure la adresa finanțatorului de la Dinamo
Patronul echipei FC Dinamo, Pablo Cortacero, urmareste partida Chindia Targoviste si Dinamo, din etapa a II-a a Ligii 1, disputata pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni, 31 august 2020. SPORTS PIC / MEDIAFAX FOTO

Dinamo este la pământ din punct de vedere financiar și doar printr-o minune ar putea evita falimentul, iar Pablo Cortacero a fost criticat și de jurnaliștii din Granada, orașul său.

„Dinamo de Granada, un haos total”, a scris publicația Ideal, cu referire la dezastrul în care se află clubul din Ștefan cel Mare, pe cale să-și piardă aproape toți jucătorii în următoarea perioadă. Pe lângă fani, Dinamo a fost ajutată financiar și de Nicolae Badea, care a fost președintele clubului între 1998 și 2013. În perioada respectivă, clubul din Ștefan cel Mare a cucerit nu mai puțin de patru titluri de campioană.

Pablo Cortacero i-a mințit și pe spanioli în privința banilor, iar apoi spaniolul a refuzat să mai vorbească, într-o perioadă în care fanii anunță că sunt gata să preia Dinamo. Ce-i sigur în acest moment la Dinamo este rămânerea lui Jerry Gane pe banca echipei, după cum ProSport a anunțat zilele trecute.

Pablo Cortacero, pus la zid și de jurnaliștii din orașul său: „Dinamo de Granada, un haos total!”

„Da, am trimis o sumă de bani pe 21 decembrie. Au fost unele probleme”, s-a limitat să spună Pablo Cortacero, care a fost contactat din nou de jurnaliștii din Granada. Aceștia n-au mai dat însă de spaniolul în care mulți dintre fanii lui Dinamo și-au pus mari speranțe: „Nu ne-a mai dat niciun semn de viață!”.

„Dinamo de Granada, un haos total”, a fost concluzia trasă de jurnaliștii de la Ideal, care au aflat și ei de haosul de la Dinamo.

După ce a pierdut jucători importanți, Dinamo este pe cale să nu se mai poată baza nici pe un alt fotbalist important. Conform surselor ProSport, Diego Fabbrini își va depune memoriu pentru a deveni jucător liber de contract, el fiind neplătit la Dinamo de 4 luni, la fel ca mulți dintre colegii săi.

De serviciile sale s-au interesat deja CFR Cluj, Astra și Hermannstadt. Dacă la sibieni nu poate ajunge din cauza problemelor financiare cu care se confruntă și aceștia, primele două echipe au toate șansele să-l semneze pe Fabbrini.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro