Gică Craioveanu îl cheamă și pe Paul Anton la Craiova! Amintiri superbe cu fotbalistul lui Dinamo: „Copilul meu lasă totul pe teren!” | EXCLUSIV

Gică Craioveanu îl cheamă și pe Paul Anton la Craiova! Amintiri superbe cu fotbalistul lui Dinamo: „Copilul meu lasă totul pe teren!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova vrea să se întărească în pauza de iarnă pentru a câștiga în sfârșit titlul în Liga 1, iar Gică Craioveanu speră să-l vadă în Bănie și pe „copilul său” de suflet, Paul Anton.

Dacă transferul lui Juan Camara e ca și perfectat, așa cum a scris ProSport, un alt dinamovist ar putea să ajungă la Craiova: Paul Anton. Mijlocașul are șanse mici să mai continue la Dinamo, iar Gică Craioveanu pariază pe internaționalul român, alături de care a colaborat la Getafe, în perioada în care fostul atacant era în conducerea clubului.

Craioveanu are numai cuvinte de laudă pentru Paul Anton, fiind impresionat de modul în care mijlocașul trecut și pe la Getafe joacă de fiecare dată. Omul de încredere al lui Mihai Rotaru îi transmite lui Corneliu Papură prin intermediul ProSport că se poate baza oricând pe un fotbalist precum Anton, care a rezistat până la finalul anului la Dinamo, în ciuda faptului că a fost plătit doar de fanii din Program DDB. Mijlocașul a jucat excelent de când a revenit în „Ștefan cel Mare”, izbutind și un super gol pentru „câini”, în victoria cu Poli Iași: 4-1.

Paul Anton, la Craiova? Gică Craioveanu e fascinat de jucătorul lui Dinamo: „E copilul meu! Lasă totul pe teren”

„Paul Anton este copilul meu, un băiat deosebit. Am colaborat excelent la Getafe și nu știu de ce n-a rămas în Spania. Ar fi făcut față cu siguranță în La Liga, s-ar descurca și acum Îmi place ca om și ca jucător. Un caracter pozitiv, dă tot ce are, nu poți să-i reproșezi nimic. Paul joacă mereu cu multă dăruire și lasă totul pe teren”, a spus Gică Craioveanu, pentru ProSport.

Paul Anton: „Noi ne-am antrenat și am jucat. Ce puteam să facem? Nu suntem în Vestul Sălbatic să facem alte lucruri. Fiecare jucător are un contract și o rată scadentă. O să vedem ce se poate face legal. Unii vor încerca să-și obțină drepturile, iar alții libertatea”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?