Marius Șumudică, decizie finală! I-a anunțat pe jucătorii lui Gaziantep când pleacă de la club: „Le-am promis asta!”

Marius Șumudică, decizie finală! I-a anunțat pe jucătorii lui Gaziantep când pleacă de la club: „Le-am promis asta!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică va continua până la finalul sezonului cu Gaziantep, însă tehnicianul care l-a impresionat și pe Fatih Terim are șanse mari să se despartă în vară de turci, în condițiile în care conducerea clubului a amânat discuțiile privind prelungirea contractului.

Fostul idol din Giulești nu duce lipsă de oferte, din moment ce este antrenorul momentului în Turcia. Gaziantep a învins cu 3-1 Alanyaspor, într-un meci în care Alexandru Maxim a înscris un gol frumos, al șaptelea din acest campionat, și a urcat pe podium.

În 22 de meciuri, echipa pregătită de antrenorul român a pierdut o singură dată, cu Galatasaray, scor 1-3. În rest, Șumudică se poate lăuda cu zece victorii și 11 rezultate de egalitate, iar tehnicianul a fost felicitat și de marele Fatih Terim, pentru performanțele din Turcia. Formaţia pregătită de Marius Şumudică are o serie extraordinară în Super Lig: patru victorii în ultimele patru etape.

Marius Șumudică rămâne la Gaziantep până la finalul sezonului: „Le-am promis asta jucătorilor!”

„S-au făcut tatonări, am mai discutat cu impresari, dar le-am promis jucătorilor că rămân la Gaziantep până la finalul sezonului. Discuțiile cu bașkanii le facem când vreau eu, a fost când puteau, a fost mingea la ei. Acum eu decid când discutăm”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport, fostul atacant fiind decis să joace tare în „duelul” cu oficialii celor de la Gaziantep.

„Au spus că vor să vorbim în martie, aprilie, ei credeau că îi aștept pe ei… eu de 12 ani sau de 13 ani, dacă vă uitați la cariera mea, eu n-am stat o lună acasă. Și atunci nu o să stau eu să aștept bașkanul lui Gaziantep să vină să discutăm. Trece și Mărțișoru’, se usucă și scorțișoara…”, a fost ironic antrenorul grupării din Turcia.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare