2020, cel mai bun an pentru Craiova de la câștigarea ultimului titlu în Bănie, în 1991

Redactor:
Cosmin Staicu
2020, cel mai bun an pentru Craiova de la câștigarea ultimului titlu în Bănie, în 1991
  • Publicat:

Chiar dacă ultima impresia a fost una modestă pentru Universitatea Craiova, cu un singur punct obţinut din derby-urile cu FCSB şi CFR Cluj, bilanţul acestui an spune că este cel mai bun pentru Bănie din 1991, de când s-a câştigat ultimul titlu, când, de fapt, s-a făcut eventul, cu actualul preşedinte al oltenilor, Sorin Cârţu, pe banca tehnică.

Astfel, alb-albaştrii au terminat campionatul trecut, în vară, pe locul 2, poziţie care nu s-a mai obţinut din 1995, de când generaţia lui Gică Craioveanu s-a implicat în lupta pentru titlu.

Numai că atunci, oltenii pierdeau şansele la titlu în faţa Stelei cu destul etape rămase din campionat, iar de data aceasta, Cicâldău şi compania au fost la numai 60 de minute de încoronare, având 1-0 în finala campionatului, cu CFR Cluj, cedată în cele din urmă cu 3-1.

Trei antrenori au fost pe bancă în sezonul cel mai prolific din ultimii 25 de ani: Cristiano Bergodi, Cornel Papură şi Victor Piţurcă, aceasta fiind şi ordinea în funcţie de procentajul de puncte adus echipei în mandatele pe care aceştia le-au avut.

Oltenii, invincibili în deplasare în actualul sezon

După terminarea turului în stagiunea actuală, trupa condusă de Cornel Papură este tot pe poziţia secundă, la numai 2 puncte de liderul FCSB, într-o completare fericită a sezonului trecut. Craiova a avut două serii de 7 victorii consecutive în 2020, în play-off-ul campionatului trecut şi la debutul stagiunii actuale, ambele sub comanda lui Cristiano Bergodi.

Până la cele două remize albe din final de an, la Botoşani şi Cluj, Craiova marcase în toate meciurile din deplasare din 2020. De altfel, Universitatea nu a suferit nicio înfrângere pe teren străin în actualul campionat, înregistrând 6 victorii şi 2 remize. În schimb, a pierdut trei meciuri acasă, toate fără a marca.

Partea negativă: s-au pierdut toate meciurile decisive

Paradoxal, deşi a contabilizat un an foarte bun, Universitatea Craiova a pierdut absolut toate jocurile decisive A fost eliminată de Poli Iaşi din Cupa României, în primăvară, a pierdut „finala campionatului”, cu CFR Cluj, chiar acasă, a fost eliminată din priul tur european de minuscula Lokomotiv Tbilisi şi a pierdut duelul direct pentru primul loc şi pentru titlul de campioană de iarnă, cu FCSB.

Tot ce a avut o miză, mai mică sau mai mare, Craiova a pierdut, a clacat atunci când era mai important, s-a înecat la mal. Deşi au fost decenii de neîmpliniri, lipseşte şi acum confirmarea. S-au  pierdut meciurile care contau cel mai mult, echipa a decepţionat când trebuia să concretizeze, a creat această impresie de lipsă de forţă, deşi, evident, tot ea, prin rezultatele remarcabile şi parcursul bun, a ajuns în acele posturi, de a da bătălii decisive.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale