Alexandru Dandea și cel mai frumos cadou primit de Crăciun: „Stăteam cu mingea în brațe și nu o dădeam nimănui!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Dandea, fundașul central în vârstă de 32 de ani al lui Rapid, a povestit cum petrece Crăciunul.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport, Alexandru Dandea a dezvăluit că nu îi place să cumpere cadouri, iar principala responsabilă este soția lui. De asemenea, a mărturisit că nu se abține de la mâncarea trandițională românească.

Acesta își amintește perfect care este cel mai frumos cadou pe care l-a primit de Crăciun și, mai mult decât atât, cât de mult îl prețuia.

Alexandru Dandea și cel mai frumos cadou primit de Crăciun

„De Crăciun stăm în fiecare an acasă cu familia. De Revelion, mai plecam, dar tot așa cu prietenii. În schimb, anul acesta o să stau acasă cu familia. Acum sunt la Sibiu, aici e și carantină, nu avem voie să facem nimic. Trebuie să trecem și peste perioada asta mai grea.

Eu nu prea fac cadouri, nu e firea mea, nu îmi place să cumpăr cadouri. Pentru familie și prieteni se ocupă soția, iar pentru soție se ocupă tot ea.

Pe la 7 ani, ne-a cumpărat mie și fratelui meu tatăl nostru o minge Artex. La noi acolo, la Drăgășani, niciun copil nu avea minge Artex și ieșeam cu fratele meu cu ea, o țineam în brațe și stăteam cu ea pe bancă în fața blocului, nu o dădeam nimănui. Nu ne jucam cu ea, să nu o atingem. Doar în casă ne jucam cu ea, pe covor, ușor între noi și așa am ținut-o mult timp.

Mergeam la colindat cu prietenii din bloc. Eram acolo, nu prea aveam voce, dar mă descurcam.

Ca tot românul, mănânc sarmale, salată de boeuf, ce se mănâncă în perioada aceasta, mult porc. Pomana porcului, dacă s-ar putea, în fiecare zi”, a spus Alexandru Dandea, pentru ProSport.

„Vă doresc sărbători fericite, în primul rând, tuturor românilor, pentru că am fost cu toții încercați foarte greu anul acesta. Sper ca anul viitor să fie cât mai bine, să avem și noi un an prosper, mai bun, pentru că toată lumea își dorește lucrul acesta, iar noi românii merităm, pentru că suntem niște oameni buni și minunați” – Alexandru Dandea

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…