Ovidiu Herea, răspuns pentru giuleșteni: „Mi-aș dori să mă întorc la Rapid!”. În ce condiții ar putea reveni mult doritul fotbalist

Ovidiu Herea, răspuns pentru giuleșteni: „Mi-aș dori să mă întorc la Rapid!”. În ce condiții ar putea reveni mult doritul fotbalist
  • Publicat:

Ovidiu Herea, mijlocașul în vârstă de 35 de ani al lui Metaloglobus București, ar putea reveni la echipa sa de suflet, Rapid.

Acționar majoritar la Rapid, Victor Angelescu și-a exprimat dorința de a-l readuce la echipă pe Ovidiu Herea, dar și pe fratele său, Claudiu Herea.

Ovidiu Herea a evoluat la Rapid în perioada 2007-2013 și a adunat peste 160 de meciuri și peste 40 de goluri în tricoul echipei giuleștene.

Ovidiu Herea vrea să se întoarcă la Rapid

Fotbalistul este pe val la Metaloglobus, are 7 goluri în 13 meciuri jucate în Liga 2, însă nu ar refuza o ofertă de la Rapid. Condiția ar fi ca cele două cluburi să se înțeleagă sau ca el să revină la gruparea giuleșteană după ce îi expiră contractul cu Metaloglobus.

„Am vorbit, le-am explicat situaţia pe care o am la Metaloglobus. Mai am contract până în vară. Dacă se va găsi o variantă bună pentru cei de la Metaloglobus şi pentru cei de la Rapid… Dacă nu, va trebui să rămân să îmi respect contractul.

Mi-aş dori (n.r. să joace la Rapid în Liga 1). Ăsta a fost visul meu de când am plecat de la echipă, am zis că vreau să mă întorc să mă retrag la Rapid. Acolo am trăit cea mai frumoasă perioadă a mea, am jucat aproape şapte ani şi mi-aş dori să mă retrag de la Rapid.

Înseamnă mult pentru suporteri noul stadion, pentru că eu zic că era nevoie de o schimbare, chiar dacă o să ne fie dor de bătrânul Giuleşti. Cred că era necesară schimbarea”, a spus Ovidiu Herea, potrivit Telekom Sport.

Claudiu Herea a jucat și el pentru Rapid, însă pentru o scurtă perioadă de timp, în sezonul 2013-2014, când a prins 11 meciuri și a înscris un singur gol.

În acest sezon al Ligii 2, Claudiu Herea a marcat patru goluri în cele 12 meciuri jucate pentru Metaloglobus.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…