Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis: „Îndrăznesc să spun asta!”. Ce obiectiv și-a fixat pentru anul 2021

Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis: „Îndrăznesc să spun asta!”. Ce obiectiv și-a fixat pentru anul 2021
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (29 de ani, locul 2 WTA) a anunțat pentru cât timp mai are de gând să joace tenis și a explicat și care este motivația ei.

În urmă cu mai bine de două luni, Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros de către poloneza Iga Swiatek (17 WTA), în vârstă de doar 19 ani.

Această înfrângere a fost cea mai dureroasă pentru Simona Halep din acest an.

Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis

„Am fost dezamăgită, am fost un pic lovită de tren, dar e o senzație pe care o ai atunci când nu poți să legi, când nu simți ritmul jocului. Ea a dat foarte puternic în toate mingile, i-au intrat foarte multe și n-a greșit, ceea ce m-a debusolat un pic. După câteva zile, am fost OK și mi-am spus că asta e, merg mai departe, mai am câțiva ani în față”, a spus Simona Halep, pentru GSP.

Întrebată câți ani mai are de gând să joace, sportiva noastră a explicat că încă intră cu teren pe plăcere și nu are motive să se retragă prea curând.

„Destui (n.r. râde)! De la zi la zi, parcă îmi doresc mai mult să joc. Vor fi trei, patru ani, nu știu, dar sunt foarte bucuroasă să fiu pe teren, îmi face foarte mare plăcere. De acea îndrăznesc să spun că mai am trei, patru ani”, a mai spus Simona Halep.

Simona Halep vrea medalia olimpică

Mai mult decât atât, Simona Halep a anunțat că următorul său obiectiv este să urce pe podiumul olimpic, la Tokyo.

„Am fost pe locul 1, știu senzația. Am terminat doi ani consecutivi pe locul 1 și e ceva special. Să ajungi cea mai bună jucătoare a lumii la ora actuală este o performanță destul de mare. Însă Grand Slam-ul e Grand Slam. Mi-aș dori foarte mult o medalie la Olimpiadă, pentru că parcă aș completa tot tabloul de trofee”, a mărturisit sportiva.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…