Arbitrul meciului FC Argeș – Hermannstadt i-a bătut obrazul portarului piteștenilor: „Se aude tot!”. Ce l-a supărat pe Ionuț Coza

Arbitrul meciului FC Argeș - Hermannstadt i-a bătut obrazul portarului piteștenilor: „Se aude tot!”. Ce l-a supărat pe Ionuț Coza
in meciul de fotbal dintre FC Arges si AFC Hermannstadt, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, miercuri 16 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Arbitrul Ionuț Coza, cel care a condus la centru meciul dintre FC Argeș și Hermannstadt, scor 2-2, i-a atras atenția portarului Alexandru Greab cu privire la vocabularul folosit în timpul partidei.

FC Argeș a remizat cu Hermannstadt, scor 2-2, în etapa cu numărul 14 din Liga 1, după ce a fost condusă cu 0-2. Malele a reușit „dubla” pentru piteșteni, în minutele 66, respecitv 81. Dâlbea și Addae au punctat pentru sibieni, în minutele 9, respectiv 55.

În repriza a doua a meciului, înainte de executarea unui corner acordat în favoarea sibienilor, Alexandru Greab le-a oferit indicații vulgare coechipierilor.

Arbitrul meciului FC Argeș – Hermannstadt i-a bătut obrazul portarului Alexandru Greab

Ionuț Coza, „centralul” acestei partide, a auzit inevitabil cuvintele vulgare adresate de către portar colegilor lui și a întârziat executarea loviturii de la colț, pentru a-l avertiza verbal pe Alexandru Greab.

„Ai microfon în spate, se aude tot!”, i-ar fi transmis arbitrul Ionuț Coza portarului Alexandru Greab, potrivit spuselor lui Dragoș Caretaș, comentatorul Digi Sport..

Alexandru Greab s-a conformat și l-a asigurat pe arbitrul Ionuț Coza că a înțeles mesajul și că va avea mai multă grijă la vocabular.

Andrei Prepeliță, primul meci ca antrenor la FC Argeș

Întâlnirea dintre FC Argeș și Hermannstadt a mai înregistrat o premieră. Andrei Prepeliță, mijlocașul în vârstă de 35 de ani al lui FC Argeș, a fost nevoit să ocupe locul de antrenor pe banca tehnică.

Antrenorul Augustin Eduard a fost suspendat pentru această întâlnire, iar secundul Andrei Speriatu a acuzat probleme medicale înaintea partidei, motiv pentru care piteștenii s-au văzut nevoiți să îl responsabilizeze pe cel mai experimentat jucător din lot, Andrei Prepeliță.

Triplu campion cu FCSB, Andrei Prepeliță a stat pe banca tehnică și a oferit indicații jucătorilor pe tot parcursul partidei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]