Denisa Dedu: „Am un gust amar prin prisma rezultatelor. Probabil că îmi va trebui câteva zile să mă liniștesc și să îmi ridic moralul”

Redactor:
Marius Hutu
Denisa Dedu: „Am un gust amar prin prisma rezultatelor. Probabil că îmi va trebui câteva zile să mă liniștesc și să îmi ridic moralul”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denisa Dedu a jucat mai mult de 30 de minute cu Ungaria, a terminat cu 36% după ce în majoritatea timpului a fost la peste 50%, dar acest lucru nu a ajutat România să se impună în al cincilea meci la Euro 2020 (scor 24-26). Portarul de la CSM București a explicat la final a patra înfrângere a naționalei la turneului din Danemarca.

Denisa Dedu: „Am luptat, ne-am dorit să câștigăm, dar atât s-a putut”

În poartă, lucrurile au stat bine și la partida România – Ungaria în cea mai mare parte a timpului de joc. Denisa Dedu a avut o primă repriză pe care a terminat-o la 55%, iar procentajul ei a urcat chiar la 58% după pauză. Dar paradele portarilor, în număr de 12 pe parcursul întâlnirii, nu au fost suficient valorificate în atac. Astfel, tricolorele au terminat un alt joc cu înfrângere.

Meciul a fost destul de echilibrat. Din păcate, am făcut niște greșeli care ne-au costat, iar Ungaria a profitat de acest lucru și a reușit să înscrie, în special pe faza a doua. Noi încercăm să ne luptăm, într-adevăr, jocul nostru întâmpină niște probleme, nu se leagă. Probabil după acest turneu vom analiza fiecare și vom vedea exact problemele, vom încerca să le punem la punct”, a declarat Denisa Dedu.

Portarul a mărturisit apoi că performanețele individuale nu o fac mai fericită dacă echipa pierde: „Normal că mă întristează rezultatul final, performanța individuală poate doar te satisface într-o oarecare măsură. Importantă este echipa și ceea ce realizăm împreună. Personal, încerc să ajut echipa cât pot de mult și e clar că mă întristrează de fiecare dată când nu reușim să câștigăm, pentru că victoriile evident că ne ajută la moral”.

„Conta foarte mult să învingem Ungaria în perspectiva turneului preolimpic, mai ales că am avut câteva meciuri care ne-au demoralizat. Am avut și moment bune pe parcursul Euro 2020, dar e clar că o victorie cu Ungaria ne-ar fi ajutat mult mai mult, ne-ar fi dat un plus de încredere pentru viitor. Am luptat, ne-am dorit să câștigăm, dar atât s-a putut”, Denisa Dedu

Cum s-a văzut însă atacul României dintre buturi? „Conexiunea aceasta între noi probabil încă nu este bine pusă la punct în atac, nu ne regăsim în momentele potrivite. Fiind portar, nu pot spune prea multe despre problemele din atac. E clar că avem jucătoare de valoare, nu se poate contesta lucrul acesta, dar nu funcționează totul unitar”, a răspuns Denisa Dedu.

Goalkeeper-ul naționalei a precizat apoi că va avea nevoie de zile bune pentru a trece peste dezamăgirile de la Euro 2020: „Am un gust amar prin prisma rezultatelor, nu este ușor psihic să treci peste înfrângeri. Probabil că îmi va trebui câteva zile să mă liniștesc și să îmi ridic moralul. După ce s-a întâmplat în echipă, este clar că a fost destabilizat și jocul nostru”.

Meciul de handbal feminin dintre Romania si Ungaria din cadrul Campionatului European 2020, disputat in Sydbank Arena din Kolding-Danemarca, luni 14 decembrie 2020. © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

O altă jucătoare remarcată a României la partida cu Ungaria a fost Lorena Ostase, care a terminat cu 8 goluri din 9 aruncări. Așadar, pivotul de la CSM Slatina are o medie de 5,2 goluri, fiind la Euro 2020 peste media echipei. „Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci, s-a văzut acest lucru în prima repriză, s-a văzut și în a doua repriză. Cred că neșansa a fost la noi. Adversarele au avut niște mingi care s-au întors la ele”, a declarat Lorena Ostase

„Cred că este prea devreme să vorbim despre tot ce a fost la acest turneu final, noi mai avem un meci mâine cu Olanda, ne punem speranțe în el. Vom avea timp apoi să analizăm tot ce s-a întâmplat”, Lorena Ostase

România își încheie parcursul la Euro 2020 marți, la ora 17:00, într-o partidă cu Olanda.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…