Adi Popa a câștigat procesul cu FCSB, dar n-a văzut niciun ban și îl amenință pe Gigi Becali: „Dacă mă dau la TAS, riscă și alte chestii!”

Adi Popa a câștigat procesul cu FCSB, dar n-a văzut niciun ban și îl amenință pe Gigi Becali: „Dacă mă dau la TAS, riscă și alte chestii!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adi Popa a câștigat procesul cu FCSB, după ce roș-albaștrii l-au băgat în șomaj tehnic, însă motivarea nu a venit încă, așa că fotbalistul aflat acum la FC Voluntari n-a văzut niciun ban.

Susţinuţi de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), Adi Popa și Alexandru Stan au primit decizia conform căreia trebuie să primească, împreună, 71.000 de euro. Numai că motivarea întârzie să vină, iar până atunci FCSB nu e obligată să le achite jucătorilor vreun ban.

Depistat recent cu COVID-19, Adi Popa „joacă tare” și speră să ajungă cu FCSB la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ținând să sublinieze că roș-albaștrii „riscă și alte chestii”. Mijlocașul este un suporter declarat al Stelei și a recunoscut că a mers la meciurile din Ghencea, în copilărie, iar Marius Lăcătuș și Ilie Dumitrescu erau idolii lui.

Adi Popa așteaptă banii de la Gigi Becali: „Dacă mă dau la TAS, e alt proces și riscă și alte chestii!”

„Este ciudată chestiunea cu șomajul tehnic. Duce spre SF! Nu mi s-ar pare normal să ți se reducă salariul cu peste 90%. La prima instanță, mi-au dat jumătate din ce am cerut, apoi și restul, dar nu mi s-a dat motivarea. Iar clubul nu plătește până nu vine motivarea. Am câștigat, dar nu știu ce! Sunt reprezentat de cei de la AFAN, dar n-au ce face. Dau când vor motivarea.

Decizia nu mai poate fi atacată, e ultima instanță. Momcilovic a câștigat de ceva timp la FIFA, pe aceeași speță, dar n-am mai vorbit cu el. Sper să vină motivarea repede, FCSB are de atunci 30 de zile să mă plătească, dar să mă dea și la TAS. Eu aș vrea la TAS, pentru că riscă și alte chestii. Dacă mă dau la TAS, e alt proces, dar trebuie să plătească înainte”, a spus Adi Popa, la Digi Sport.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…