Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Ianis Hagi, gol ca în curtea școlii pentru Rangers, în Europa League! Românul, titularizat cu Lech Poznan

Ianis Hagi, gol ca în curtea școlii pentru Rangers, în Europa League! Românul, titularizat cu Lech Poznan

Andrei Preotu
10 dec. 2020, 21:38, Stranieri
Ianis Hagi, gol ca în curtea școlii pentru Rangers, în Europa League! Românul, titularizat cu Lech Poznan

Ianis Hagi a revenit printre titularii lui Rangers și a reușit să marcheze un gol ca în curtea școlii în duelul cu Lech Poznan, din grupele Europa League. Echipa românului s-a impus fără probleme, scor 2-0, iar acum se pregătește de primăvara europeană.

Deja calificată în 16-imile Europa League, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut, Rangers a mizat pe Ianis Hagi din primul minut, iar românul a marcat al doilea gol al scoțienilor cu Lech Poznan, din fața porții.

„Ianis Hagi încă încearcă să ajungă la un vârf de formă de când a fost transferat definitiv de Rangers. El a părut frustrat până să înscrie, acesta fiind primul său gol din luna august încoace. Înainte să fie schimbat, Ianis Hagi a mai avut ocazie importantă”, au scris jurnaliștii scoțieni, după golul reușit de Ianis Hagi în ultima etapă a grupelor Europa League.

Ianis Hagi, gol superb pentru Rangers în grupele Europa League

Itten a deschis scorul în minutul 31, cu un șut puternic, sub transversală, iar Ianis Hagi a securizat victoria lui Rangers după ce a marcat un gol simplu chiar din fața porții, în minutul 72.

Rangers a terminat pe primul loc grupa din Europa League, cu 14 puncte, după victoria cu Lech Poznan, scor 2-0.

Pentru Ianis Hagi a fost al doilea gol al sezonului, în partida cu numărul 20 pe care a jucat-o în tricoul lui Rangers.

Echipa de start a lui Rangers cu Lech Poznan: McLaughlin – Patterson, Goldson, Balogun, Barisic – Arfield, Hagi, Aribo – Kamara, Itten, Zungu

Steven Gerrard, antrenorul lui Rangers, a explicat recent care este motivul care stă la baza deciziilor de a-l ține pe Ianis pe banca de rezerve, în ultima perioadă: „Roofe e pe val în acest moment. A scăpat de accidentări, se antrenează și repetă jocurile bune. Zâmbește și se bucură de fotbal”.

În 16-imile Europa League, Ianis Hagi și Rangers pot da peste Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, sau peste Slavia Praga, formația pentru care joacă Nicolae Stanciu.