Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului din țara noastră: „În România este ceva obişnuit!” + Critici pentru Ovidiu Hațegan

Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului din țara noastră: „În România este ceva obişnuit!” + Critici pentru Ovidiu Hațegan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Harlem Gnohere, fost jucător la FCSB și Dinamo, a vorbit despre rasismul din țara noastră și l-a criticat pe arbitrul Ovidiu Hațegan pentru modul în care tratează abuzurile de acest gen petrecute în timpul meciurilor.

Marți, meciul dintre PSG – Bașakșehir a fost întrerupt, după ce jucătorii ambelor echipe au ieșit de pe teren, în semn de protest față de al patrulea oficial UEFA al partidei, Sebastian Colțescu. Acesta este acuzat de faptul că ar fi avut un limbaj rasist față de Pierre Webo, secundul lui Basaksehir.

Incidentul a avut loc în minutul 13 al partidei din Franța. „Spiritele” nu s-au calmat, astfel că meciul a fost oprit și reprogramat.

Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului din țara noastră

„Bizonul” susține că, în România, rasismul este ceva obișnuit, însă consideră inacceptabilă remarca pe care a făcut-o Sebastian Colțescu, având în vedere că este arbitru FIFA.

Gnohere îl acuză pe Ovidiu Hațegan că nu ia măsurile care se impun atunci când există abuzuri rasiste în meciurile pe care le arbitrează. Acesta a rememorat un moment dintr-un derby FCSB – Dinamo, când fanii „câinilor” au început să scoată sunete de maimuță la adresa fotbalistului francez.

„Este şocant. Vorbesc limba română, înţeleg româna şi, când imaginile au fost difuzate, am înţeles ce a spus al patrulea oficial. În România este ceva obişnuit, dar când vine de la arbitri este inacceptabil. 

Niciodată nu am întâlnit un astfel de arbitru, dar când jucam la Steaua (n.r. FCSB) o tribună întreagă a imitat sunete de maimuţă. A fost în timpul unui derby cu Dinamo. Arbitrul în acea zi a fost Haţegan şi s-a prefăcut că nu a auzit nimic. El a fost singurul care n-a auzit, când toată lumea auzise foarte bine acele strigăte. 

Când am văzut meciul şi am văzut atitudinea lui Haţegan, am avut senzaţia că nu vrea să accepte ce se întâmplă. Am simţit că retrăiesc experienţa mea. M-a lovit în inimă. Când cineva îți strigă sunete de maimuţă sau te numeşte «negru» te doare adânc în interior”, a declarat Harlem Gnohere, pentru Goal.

În plus, Harlem Gnohere și-a exprimat susținerea față de jucătorii lui PSG și Bașakșehir care au decis să sisteze partida de marți.

„Ieri (n.r. marţi) am văzut nişte tipi care merită cel mai mare respect. Kylian Mbappe, Demba Ba… Am avut şansa să vorbesc o dată cu Demba Ba, este un tip de aur. Îi susţin 100% şi sunt foarte bucuros că jucătorii au decis să oprească meciul.

Ceea ce mă întristează este că am senzaţia că autorităţile nu vor să recunoască rasismul în fotbal. Acest lucru este îngrozitor. Rasismul există şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Când îl văd pe preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal că neagă că există rasism în fotbal… Opreşte-te! Oamenii de culoare nu sunt proşti. Este îngrijorător”, a mai spus Gnohere.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…